- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

#365decarti – Arhivele, Toby Ball

Arhivele mi-a amintit de filmele cu mafioţi, unde cel mai influent bărbat se află la comandă, în cazul de faţă un bărbat puternic din punct de vedere fizic, impunător ca şi statut, ce este înconjurat de cei mai fideli oameni ai săi, dar care are în subordine şi „matahale” ce-i execută comenzile. Tot ce se întâmplă într-un anumit loc, are legătură cu acea persoană. Probabil şi datorită subiectului am avut senzaţia că urmăresc un serial, fiecare capitol constituind un episod, iar cu fiecare capitol devenea tot mai intereantă cartea. Am fost surpinsă de complotul poveştii şi abia spre final am început să intuiesc unele acţiuni şi să fac tot mai multe legături.

Numărul personajelor este relativ mare, şi ce este drept, la început am întâmpinat mici dificultăţi în a le reţine numele şi a face corelaţii între ele, însă după ce am avansat cu lectura, dificultăţile mele au dispărut complet şi mi-a fost tot mai uşor să fac legături între personaje. Cele mai importante personaje din poveste au fost Arthur Puskis, Ethan Poole şi Frank Frings. Arthur Puskis este arhivar, responsabil de Arhiva Oraşului, ce se află sub sediul Poliţiei, şi m-a suprins cu a sa capacitate de a stoca informaţiile dosarelor, având în vedere volumul acestora ce i-au trecut şi încă îi trec prin mână, dar şi de determinarea sa de a duce la bun sfârşit ce şi-a propus, ştiind că există posibilitatea de a se pune în pericol. Ethan Poole este detectiv particular, ce nu se jenează să obţină venituri şi din şantaje. Primeşte un caz destul de ciudat, unde informaţiile sunt insuficiente, neştiind dacă va avea sorţ de izbândă sau nu în a-l soluţiona. Frank Frings este unul dintre cei mai pricepuţi jurnalisti de investigaţii, ce reuşeşte să pună mâna pe toate informaţiile valoroase şi care nu se teme să dezvăluie adevărul, chiar dacă acesta poate avea repercusiuni. Cei trei, deşi nu au nicio legătură unul cu celălalt, la un moment dat se vor intersecta şi vor fi puşi in situaţia de a porni într-o investigaţie in trecutul întunecat al oraşului. Am fost prinsă de investigarea fiecărui personaj în parte, de a elucida complotul, dar şi dezgustată de cât de multă corupţie se poate regăsi într-un Oraş. Sunt foarte multe lucruri care au fost şi rămân ascunse o perioadă îndelungată de timp, dar de la o singură sacină ajungi să realizezi că ceva nu a fost în regulă în tot acest timp. Firul poveştii a reuşit să mă ţină captivată până la maxim, îmi doream să descopăr mai mult şi mai mult, m-am şocat de unele detalii, de brutalitatea acestora, dar am realizat că aşa se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi, că o persoană influentă cu o poziţie bine situată, ce are oameni temuţi în subordine şi nu se jenează în a executa ordine ilegale, ajunge să ne controleze şi să ne îngrădească viaţa. Trebuie să-ţi găseşti curajul necesar pentru a-i înfrunta, păstrându-ţi totuşi caracterul, deşi este un risc enorm.

Arhivele este un debut interesant, cu o intrigă captivantă, ce te va prinde de la prima până la ultima pagină şi-ţi va alimenta curiozitatea puţin câte puţin.

Recenzie realizată de Loredana Lungoci – https://bookwormsinacozycorner.home.blog/ [1]