- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

#365decarti – Fiicele paznicului – un roman cât o lecție de viață

Fiicele paznicului este un roman despre viață. Viața așa cum o știm noi: frumoasă, acidă, brută, plină de sacrificii și compromisuri. Secretele bine păstrate, mostrele de adevăr și regretele sunt la ele acasă în acest roman. O viață de om. Ani mai mulți sau mai puțini, dar cu siguranță, toți plini de lecții și de alegeri. Decizii care pot marca sau schimba definitiv viața cuiva. Fiicele paznicului surprinde câte puțin din toate. Ne predă cu măiestrie lecția dragostei și a devotamentului. Învață cititorul despre importanța legăturilor dintre oameni, indiferent de natura lor. Cu romanul ăsta a fost dragoste la prima vedere. A stat pe noptiera mea numai câteva zile, nu i-am rezistat mai mult. E genul de carte care mie îmi place la nebunie. Incursiuni în trecut, istoriile unor vieți ieșite din tipar, secretele care țin laolaltă o familie. Sunt și adevăruri care le pot destrăma, dar depinde de cât de puternică este fundația pe care familia este construită. (…)

Recomand acest roman iubitorilor de povești bune. Nu este o poveste despre destinație, este o poveste despre frumusețea călătoriei și despre evenimentele pe care le întâlnești pe parcurs. Este o poveste bună, plină de esență, de dragoste și de sacrificii.

Autoare: Anca Rucăreanu. Citește continuarea pe : https://ancasicartile.ro/fiicele-paznicului-jean-e-pendziwol-recenzie/ [1]