Marea carte a labirinturilor este modalitatea perfectă de a petrece o după-amiază relaxantă în familie. Odată cu venirea iernii, suntem nevoiți să petrecem mai mult timp în casă. Totuși, atunci când ai copii, leneveala la gura sobei cu o ciocolată caldă iese din schemă. Fie că e vară sau iarnă, ei au nevoie de activități care să îi țină ocupați, să le consume energia. Din fericire, acum există o mulțime de cărți amuzante și educative, există fel de fel de jocuri și jucării. Mai e nevoie doar de puțină implicare și imaginație și putem transforma orice activitate în una interesantă și amuzantă. Marea carte a labirinturilor este cea mai frumoasă carte de genul pe care am văzut-o. Este un almanah cu o mulțime de labirinturi de dificultăți diferite, astfel încât se pot juca și cei mici, dar și voi, când vă apucă cheful de joacă. Să nu îmi spuneți că voi nu aveți chef de joacă niciodată, că nu vă cred. Fie că ajuți niște animale din Safari, un flamingo flămând sau un copil să ajungă la părinții lui pe o plajă aglomerată, absolut toate labirinturile din carte promit distracție. Și nu doar atât. Astfel de jocuri educative le dezvoltă celor mici imaginația, creativitatea și coordonarea ochi-mână. Îi ajută să rămână atenți și concentrați, să găsească soluții logice și vor fi cei mai fericiți când vor găsi soluția.
Marea carte a labirinturilor este atât o formă de deconectare, cât și una de învățare. Pentru că cel mai bine se învață prin joc, nu-i așa?
Recenzie realizată de Cătălina Coman – https://portiadecitit.ro/ [1]