- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Căluțul alb la Antipa

Editura RAO are plăcerea să anunțe că va participa anul acesta în proiectul O noapte printre giganți, organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa.

Vineri, 16 iunie 2017, copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani sunt invitați să petreacă o noapte memorabilă printre cele mai mari mamifere care au existat vreodată pe Pământ!

Ca în fiecare an, în prima parte a serii micuții vor face un tur al muzeului, asigurându-se că toate exponatele din diorame au parte de un somn liniștit.

Înainte de a adormi, copiii se vor delecta cu povești citite de redactorii Editurii RAO, partenerul din acest an al programului O noapte printre giganți.

Prima ediție aduce în prim plan o poveste clasică pentru copiii de toate vârstele, Căluțul alb, de Elizabeth Goudge, cartea preferată a autoarei J.K. Rowling, care a fost tradusă în numeroase limbi și ecranizată în anul 2008.
Basmul, publicat pentru prima dată în 1946 în Marea Britanie, spune povestea unei adolescente orfane care este nevoită să locuiască pe moșia unui văr, în vestul Angliei. Proprietatea este însă învăluită în mister și magie. Maria, tânăra eroină a cărţii, va afla curând că, pentru a salva acest tărâm vrăjit de un vechi blestem, va avea nevoie de ajutorul tuturor fiinţelor fermecate pe care le va cunoaște, începând cu misteriosul căluţ alb.

În acest an vor fi 8 ediții ale programului O noapte printre giganți.

Înscrierea participanților se face în limita a 20 de locuri, pe adresa de email: info@antipa.ro sau la numărul de tel: 021.305.60.31.

Detalii: pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa [1].