- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

La granița dintre viață și moarte – Sunt aici de Clélie Avit

Volumul lui Clélie Avit, distinsă cu Premiul Nouveau Talent 2015, ilustrează povestea  unei iubiri profunde.

Elsei nu-i mai este frig, foame, teamă după ce a intrat în comă  în urma unui accident montan. Ea e în camera 52. Thibault şi-a pierdut toată încrederea în ziua în care fratele lui a accidentat cu maşina două adolescente şi a fost internat la acelaşi spital cu Elsa, în camera 55. Într-o zi, Thibault intră din greşeală în camera Elsei. Şi iată-l începând, brusc, să-i vorbească, fără să aştepte răspuns. Ceea ce el nu ştie e că pentru Elsa totul s-a sfârşit, nu se va mai trezi vreodată. Însă, în timp ce medicii, prietenii şi familia vor să o deconecteze de la aparate, Thibault construieşte o relaţie cu Elsa, convins că ea îl aude. E chiar atât de disperat? Sau a descoperit la ea ceea ce nimeni n-a văzut?

„Romanul-fenomen care a emoţionat lumea întreagă.“ Editura JC Lattès

„Povestea unei iubiri improbabile sau miraculoase. Un amestec între filmul Sub aceeaşi stea (Nos étoiles contraires, 2014) şi Frumoasa din pădurea adormită.“ Jeanne de Ménibus, Elle booknode.com