- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Nevision anunță ecranizarea seriei Gândacul magic

Casa de producție Nevision anunță ecranizarea într-un serial de televiziune a Trilogiei Gândacul magic a tinerei autoare M.G. Leonard. Publicată în 2016 de Editura Chicken House în Marea Britanie, cartea Băiatul și gândacul magic a fost urmată rapid de alte două părți (Regina gândacilor, Bătălia gândacilor). Cartea s-a situat pe primul loc în topul vânzărilor și a câștigat mai multe premii și distincții importante în Statele Unite, Canada, Australia, China, Rusia, Europa. „Este una dintre cele mai convingătoare și captivante serii pentru tinerii cititori, spune Nigel Pickard, membru în boardul casei de producție Nevision și fost director de programe la ITV. Stilul Mayei Leonard, care va realiza scenariul filmului, este unul dinamic, plin cu aventuri, eroi și personaje negative. Băiatul și gândacul magic a fost publicată în 2017 la Editura RAO, urmând ca anul acesta să apară continuarea seriei, Regina gândacilor.

„Când eram mică, mi-era teamă de gândaci, a afirmat M.G. Leonard. Dar la un moment dat am aflat că unii dintre aceștia sunt chiar simpatici, colorați, alții foarte puternici. Și toți au aripi! Am înțeles că frica mă împiedicase până atunci să văd că sunt niște vietăți fantastice, așa că am hotărât să scriu o carte în care gândacii joacă rolul personajului pozitiv. Sunt încântată să trec acum la nivelul următor, să scriu un scenariu și să-mi văd personajele prinzând viață pe micul ecran.”