- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Al saptelea copil

La orfelinatul Kongslund, lucrurile nu sunt atât de minunate pe cât par.
Iar cei care îl conduc ştiu prea bine că există informaţii care nu ar
trebui să iasă la lumină. Ajunşi la maturitate, şapte orfani primesc
nişte misterioase scrisori anonime, care le stârnesc curiozitatea şi
atenţia, căci toţi încep să-şi dea seama că ceea ce li s-a făcut este
impardonabil. Şi, de parcă ar fi blestemaţi, toţi au luat asupra lor o
grea vină. Marie, unul dintre cei şapte copii, a urmărit evoluţia şi
vieţile foştilor prieteni din orfelinat pe parcursul mai multor ani şi
decenii. Acum, la maturitate, îi adună pe toţi laolaltă. Dar vrea oare
cu adevărat ca lor să li se facă în sfârşit dreptate? Sau îşi doreşte
mai degrabă răzbunare?