Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy,
cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membru
de onoare al Academiei Române, se adâncește în studiul
științific al motivelor ce au condus la una dintre cele mai
mari tragedii ale umanității. Volumul Algoritmul
Holocaustului. Reversibilitatea Om-Bestie subliniază
această posibilitate a omului de a regresa până la stadiul
în care își omoară cu brutalitate semenii. După cum afirmă
autorul: „Națiunea germană a produs giganți culturali
precum Goethe, Kant, Bach, Schiller și Beethoven. Cu toate
acestea, între 1933 și 1945, a permis unor criminali
monstruoși precum Hitler, Goebbels, Himmler, Heydrich,
Mengele și Eichmann să inițieze cel mai tragic eveniment
din istoria umanității, exterminarea aproape „pe cale
industrială” a evreilor. O tragedie care necesită o
explicație științifică. Această carte descrie circumstanțele
care i-au împins pe mulți dintre cei care au luat parte la
acest proces oribil să coboare mental și psihologic la
starea animalelor sălbatice.”
Într-o lume în care progresul este mai accelerat ca
niciodată, iar omul pare să evolueze din multe puncte de
vedere, iată că această carte ne prezintă și cealaltă
posibilitate, în care omul nu doar revine la un stadiu
primordial, ci accesează dimensiunea brutală a ființei
ALGORITMUL HOLOCAUSTULUI
Posted By Davvînca Diana On In ISTORIE | Comments Disabled