- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Castelul miscator al lui Howl

În ţinutul Ingary, vrăjile, mantiile care te fac invizibil şi cizmele de
şapte leghe sunt lucruri cât se poate de obişnuite. Cu vrăjitoarea din
Waste este însă altă poveste. După cincizeci de ani de linişte, se
zvoneşte că are de gând să terorizeze din nou ţinutul. Aşa că, în
momentul în care un castel negru se iveşte la orizont, toată lumea crede
că e mâna vrăjitoarei. Dar se dovedeşte că, de fapt, castelul aparţine
vrăjitorului Howl, despre care se spune că îi place să mănânce inimile
tinerelor fete. Surorile Hatter şi Sophie, Lettie şi Martha sunt şi ele
avertizate să nu se aventureze singure pe stradă. Însă acesta nu e decât
începutul. În acest puzzle magic, oamenii şi lucrurile nu sunt ceea ce
par. Identităţile se schimbă, destinele se întrepătrund, iubiţii se
încurcă. Vrăjitoarea din Waste a aruncat un blestem asupra lui Howl.
Oare dezlegarea stă într-o celebră poezie? Şi ce se va întâmpla cu
Sophie odată ce va intra în castelul lui Howl şi va face cunoştinţă cu
demonul focului?