Viaţa monotonă a lui Daniel Kean, un tânăr angajat la căile ferate, va fi marcată pentru totdeauna când, într-o zi normală de lucru, descoperă un călător cu o bombă legată de trup. Înainte de a putea reacţiona, străinul îi propune o înţelegere riscantă... Începând din momentul acela, familia lui Daniel va fi în primejdie şi singura posibilitate de a o salva va fi descoperirea persoanelor care se ascund în spatele atentatului terorist din tren. Împreună cu o fată ai cărei ochi văd doar întunericul, cu un bibliofil sceptic şi iscoditor şi cu ciudaţii şi puternicii prieteni ai acestora, Daniel va străbate ţinuturi crepusculare bântuite de legende străvechi şi de zei arhaici, din Germania pâna în cele mai ascunse colţuri ale Pamântului, pentru a găsi "Cheia Adâncului" şi a descoperi adevărul despre entitatea supremă care guvernează lumea. Un adevăr pe cât de neaşteptat, pe atât de înfiorător. "Cheia Adâncului" este un thriller care se desfăşoară în viitor şi în care José Carlos Somoza, folosind tehnici narative care merg de la jocurile de rol până la cele ale romanelor clasice de aventuri, evocă un univers de umbre a cărui dezvăluire îl va ţine pe cititor cu sufletul la gură până la sfârşit.
Biroul avocaţilor din oficiu este orice, numai visul oricărui absolventde Drept nu. Clay Carter stă cam de multişor acolo şi, ca toţi tineriisăi colegi, visează să-şi înceapă cu adevărat cariera într-o firmă.Atunci când acceptă să ia apărarea unui tânăr acuzat de crimă, viaţa luiia o întorsătură neaşteptată, devenind peste noapte maestrulnegocierilor.
O bandă de hoți pune la cale un furt spectaculos dintr-o cameră devalori aflată la subsolul Bibliotecii Firestone de la UniversitateaPrinceton. Prada este neprețuită, însă universitatea a asigurat-o pentru25 de milioane de dolari. Bruce Cable este proprietarul unui magazin decarte, însă câștigă bani buni ca negustor de cărţi rare şi ediţiiprinceps, cochetând uneori cu piața […]
Un captivant roman despre memorie şi răscumpărarea greşelilor. „Misterul numelui tău” este unul dintre cele mai tulburătoare romane deClara Sánchez, cea mai premiată scriitoare spaniolă contemporană.Romanul publicat în 2010, care a şi luat unul dintre cele maiprestigioase premii de literatură din Spania, premiul Nadal, este unthriller psihologic despre urmele lăsate de cruzimea şi zădărniciarăzboiului. Cartea […]
Jack McEvoy, reporter veteran care a ajutat la identificarea a doicriminali, are o aventură de o noapte cu o femeie care apoi este ucisăbrutal. Implicat fără să vrea, McEvoy își dă seama că are de-a face cuun ucigaș cu o minte sclipitoare. Investigând cazul ajunge să facădescoperiri șocante: crima din Los Angeles e asemănătoare cu […]
Cal Donovan, profesor de religie și arheologie la Harvard,este chemat de urgență la Vatican pentru a descoase un tânărpreot care poartă stigmatele răstignirii. Și cum rănile par săfie autentice, Donovan vrea să afle cum au apărut. Și nu doarel. Când Giovanni este răpit din propria biserică, Donovan îșidă seama că tânărul preot deținea cheia către […]
După o tinerețe tumultuoasă, marcată de faptul că a supraviețuit în modinexplicabil tragediei care i-a distrus familia, Nate a părăsitGraystone Lake, orașul său de baștină, fără a se mai uita înapoi.Paisprezece ani mai târziu, a devenit un chirurg respectat în New York,soț devotat și tată iubitor.Dar când un cadavru este descoperit în pădurile din jurul […]