- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Cronicile Lumii Pamantene I – Nihal de pe Pamantul Vantului

Nihal este cu adevărat ciudată. În Lumea Pământeană, nimeni nu este ca
ea: ochi mari violet, urechi ascuţite, plete albastre. A fost crescută
de un făurar de arme şi trăieşte într-unul dintre oraşele-turn din
Pământul Vântului, jucându-se de-a războiul cu prieteni de vârsta ei,
care şi-au ales-o drept şef datorită forţei şi agilităţii ei. Dar totul
se schimbă pe neaşteptate când Pământul Vântului este atacat de Tiran,
despotul care a cucerit deja cinci din cele opt Pământuri care
alcătuiesc Lumea Pământeana. Sunt în van rezistenţa armatei popoarelor
libere şi priceperea vrăjitorilor care încearcă să apere oraşul cu forţa
descântecelor. Lui Nihal nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să
devină un războinic adevărat şi să-i apere pe nevinovaţi chiar cu riscul
de a cădea în mâinile Tiranului.