- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Douasprezece inele

“Douăsprezece inele” are ca temă starea social-economică şi politică a
Ucrainei la începutul perioadei postsovietice. Acţiunea se desfăşoară în
zona apuseană a ţării, învecinată cu Transilvania. De altfel, teritoriul
României este străbătut în finalul cărţii de sufletul decorporalizat al
protagonistului, autorul mărturisind chiar că romanul se încheie în
trenul Suceava-Bucureşti, un drum care duce spre sud şi spre apus.
Romanul reprezintă o meditaţie asupra vieţii şi a morţii, condensând, în
stilul lui James Joyce, acţiunea într-un interval foarte scurt – o zi şi
o noapte – şi însoţind-o cu întoarceri în trecut.
Scriitura originală, cu inovaţii de limbaj, zugrăvind tipologii
comportamentale şi imaginând o lume posibilă a oraşului Lvov în care
şi-a dus viaţa marele poet Antonyci, face din romanul “Douăsprezece
inele” una dintre capodoperele literaturii ucrainene contemporane.