- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Dragostea Florii-de-Bujor

China, secolul al şaptesprezecelea.
Floare-de-Bujor are aproape şaisprezece ani şi, ca toate fetele de
vârsta ei, a fost deja promisă în căsătorie de către familie unui bărbat
despre care ea nu ştie nimic, nici măcar numele. De ziua ei, tatăl său,
un om foarte luminat pentru timpul său, îi oferă ca dar o reprezentaţie
după o operă clasică din literatura chineză, “Pavilionul Bujorului”,
carte care pare să reflecte soarta tinerei fete. Deşi fetele nemăritate
nu au voie să iasă în public, vor vedea reprezentaţia de după un
paravan. Acesta este momentul când Floare-de-Bujor se îndrăgosteşte de
un tânăr distins şi foarte arătos.
“Pavilionul Bujorului” are la bază povestea adevărată a trei femei din
secolul al XVII-lea din China, care s-au căsătorit cu acelaşi bărbat,
imediat una după cealaltă. Aceste trei femei au scris împreună prima
carte, “The Three Wives’ Commentary”, o lucrare de critică literară
despre opera “Pavilionul Bujorului”. La acea vreme, femeile din China
aveau voie să citească opera, dar nu şi să o vadă dramatizată.
În secolul al XVII-lea, China avea cele mai multe scriitoare publicate
comparativ cu restul lumii. Lisa See a fost fascinată de această
descoperire şi a hotarât să reînvie povestea lor. “Pavilionul Bujorului”
a fost prima operă de ficţiune din istoria Chinei, în care eroina, o
fată în vârstă de şaisprezece ani, şi-a hotărât singură destinul.