- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Dresda

Marţi, 13 februarie 1945, la ora 21.51, sirenele antiaeriene din Dresda
au răsunat aşa cum o făcuseră de multe ori în al Doilea Război Mondial
şi, ca de obicei, locuitorii nu s-au speriat prea tare, convinşi fiind,
în continuare, în ciuda faptului că Germania era la un pas de a pierde
războiul, că oraşului lor, până atunci ferit de ororile luptelor
aeriene, nu i se poate întâmpla nimic rău. Dar, de data aceasta, a fost
altfel. Până dimineaţa, mai mult de 4 500 de tone de bombe şi
dispozitive incendiare au fost aruncate asupra oraşului lipsit de
apărare. Cel puţin 25 000 de locuitori au murit în înfricoşătoarea
furtună de foc, iar centrul istoric al oraşului, faimos prin
inestimabilele sale opere de artă, a fost transformat în ruine
fumegânde. În cercetarea acestui subiect controversat încă, Frederick
Taylor aduce la lumină documente de arhivă şi surse accesibile abia dupa
prăbuşirea comunismului în Germania de Est. Analiza, rafinată şi extrem
de pertinentă, de o mare rigoare ştiinţifică şi, totodată, pasionantă ca
un thriller istoric, se sprijină de asemenea pe convorbiri şi pe
interviuri cu piloţi ai avioanelor aliate, pe mărturiile
supravieţuitorilor, fie ei membri ai serviciilor şi ai administraţiei
germane ori refugiaţi din faţa înaintării trupelor sovietice dinspre
est, fie cetăţeni de rând ai Dresdei care au suferit şocul unei nopţi de
groază, o noapte în care s-a scris una dintre cele mai sângeroase şi
probabil inutile pagini din istoria omenirii.

O lucrare impecabil documentată… În dorinţa de a le găsi adevăratul
loc legendelor, naraţiunea emoţionantă şi puternică a lui Taylor se
constituie într-un memorial mai potrivit, mai real. The Independent