- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Eretica

„Eretica afirmă că musulmanii trebuie să-și reevalueze concepțiile
despre sex, bani și violență… și percepția asupra timpului.”
Independent

Continuând călătoria de la o educație islamică profund religioasă până
la un post la Harvard, autoarea face un apel puternic și argumentat
pentru o reformare musulmană, ca singura modalitate de a pune capăt
ororilor terorismului, războiului sectar și oprimării femeilor și a
minorităților. Astăzi, afirmă Ayaan Hirsi Ali, 1,6 miliarde de musulmani
din lume pot fi împărțiți într-o minoritate de extremiști, o majoritate
a musulmanilor care sunt loiali crezului, dar nu sunt înclinați să
practice violența, și câțiva disidenți care își riscă viața prin
interogarea propriei religii. Dar există un singur islam și, după cum
arată Hirsi Ali, nu este nicio îndoială că unele dintre învățăturile
sale cheie – nu în ultimul rând datoria de a purta un război sfânt –
sunt incompatibile cu valorile unei societăți contemporane libere.