- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Fascismul – un avertisment

În lucrarea sa publicată în 2018 în Statele Unite, Madeleine Albright,
prima femeie secretar de stat (perioada administrației Clinton, între
1997 și 2001), trage un semnal de alarmă privind ascensiunea
populismului și chiar apariția fascismului în lume. Autoarea vorbește
despre erodarea democrației liberale, despre o veritabilă criză politică
și despre creșterea amenințării fascismului, nu numai în Statele Unite,
ci în toată lumea. Volumul, care scoate în evidență numeroase
similitudini între evenimentele din ultimii ani din Europa și ceea ce s-
a întâmplat în urmă cu un secol, va fi publicat de Editura RAO în
septembrie. Doamna secretar de stat. Memorii, prima carte semnată de
Madeleine Albright, a apărut în România în 2008, la aceeași editură.