- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

In jocul celor mari

Sophie Dahl, nepoata celebrului scriitor pentru copii Roald Dahl,
dovedeşte cu prima sa carte că este mai mult decât un fotomodel blond
celebru, ci că, din contră, a moştenit din plin talentul scriitoricesc.
“În jocul celor mari” este o compoziţie reuşită, un tablou al copilăriei
la început fără griji a lui Kitty, copilărie prezentată de Sophie Dahl
cu un fin umor englezesc, cu detalii uneori neaşteptate. Kitty are o
mamă pictoriţă, cu un atelier parcă din alte vremuri unde Kitty tânjeşte
să intre mai des, un tată necunoscut, dar bogat, doi fraţi gemeni mai
mici al căror tată este magician plecat cu un circ, şi o pereche de
bunici de poveste.
În jurul figurii mamei, idolatrizată de Kitty, se întâmplă toate dramele
şi bucuriile copilăriei, astfel că atunci când instabila pictoriţă se
înscrie într-un grup ce se închină şi ascultă de un guru indian, viaţa
fetiţei este dată peste cap, iar copilăria ei este tulburată pentru
totdeauna de jocul celor mari.