Pentru prima oară în limba română – o zguduitoare carte de memorii a
unei Prime Doamne care a fermecat şi, totodată, a intrigat o lume
întreagă: Hillary Rodham Clinton.
De la anii copilăriei şi până la marile momente care au definit
administraţia Clinton (ancheta Whitewater, întâlnirea istorică dintre
Arafat şi Sharon, scandalul Monica Lewinsky) – totul prinde contur şi
adâncime într-o carte care prezintă cu adevărat ISTORIE TRĂITĂ.
“Nu m-am născut Primă Doamnă şi nici senator. Nu m-am născut membru al
Partidului Democrat. Nu m-am născut avocat sau susţinător al drepturilor
femeii şi ale omului. Nu m-am născut soţie sau mamă. M-am născut în
America mijlocului de secol XX, un loc şi un timp al oportunităţilor. Am
fost liberă să aleg ce le-ar fi fost imposibil generaţiilor anterioare
de femei din ţara mea şi de neconceput pentru multe femei din lumea de
astăzi. Am ajuns la maturitate într-un moment de apogeu al schimbărilor
sociale şi am luat parte la bătăliile politice privind însemnătatea
Americii şi a rolului său în lume. […]La ora la care păşeam pragul
Casei Albe fusesem modelată de educaţia primită de la părinţi, de
educaţia din şcoală, de credinţa religioasă şi de tot ceea ce învăţasem
până atunci – ca fiică a unui tată conservator înrăit şi a unei mame mai
liberale, ca student activist politic, susţinător al drepturilor
copilului, ca avocat, ca soţie a lui Bill şi ca mamă a lui Chelsea.” –
Hillary Rodham Clinton
Istorie traita
Posted By oliviu On In BIOGRAFIE/MEMORII/JURNAL | Comments Disabled