JOCUL CU MARGELE DE STICLA

Dacă “Jocul cu mărgele de sticlă” adună într-un punct de altitudine
maximă toate liniile directoare ale operei lui Hesse, aşa cum arcadele
ogivale converg spre creştetul bolţii de catedrală gotică, această operă
în ansamblul ei realizează ea însăşi o sinteză originală, în literatura
germană şi universală, a numeroase şi diverse tendinţe, orientări şi
modalităţi literare. Clasicismul armonios şi echilibrat se interferează
cu romantismul avântat şi patetic, ambele au numeroase puncte de
tangenţă cu realismul şi nu se refuză contactului înnoitor cu
expresionismul şi suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace
de expresie aparent ireconciliabile celebrează în scrisul lui Hermann
Hesse întâlniri amicale, ca pentru a demonstra că nimic nu este inutil
şi pe deplin perisabil în experienţa creatoare a secolelor.