- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Jurnalul unui personaj controversat

„Cartea aceasta e de un tip deosebit, e o lungă suită de convorbiri cu
afirmaţii deseori tulburătoare despre natura complexă, contradictorie,
versatilă a relaţiilor interpersonale, realitate umană care s-a impus
de-a lungul a peste jumătate de secol (…) Ce vreau şi cred că pot să
apăr aici şi acum sunt oamenii cărora le suntem datori că ne-au fost şi
încă ne sunt contemporani, oameni graţie cărora trecerea noastră nu a
fost întotdeauna silnică sau plictisitoare… Dinu Săraru e un astfel de
creator, dotat nu numai cu un excepţional har literar, care ne surprinde
cu fiecare carte semnată, sau un excelent manager de teatru, ci şi o
personalitate incitantă, incomodă multora, chiar sieşi, sau familiei,
dar, mai ales, mediocrităţilor (…).”
Vartan Arachelian

APRECIERI CRITICE: „Dinu Săraru se prezintă pe scena istoriei ca un
protagonist. În multe situații a fost Protagonistul, temperând corul,
plasându-i unde se cuvenea pe ceilalți actori, atent la direcția
impecabilă, dar mai ales la mesaj, pentru că stăpânul său a fost – mai
mult chiar decât muzele inspiratoare – publicul. Numai că publicul lui
Dinu Săraru a fost și este poporul român, iar clipa sa se confundă cu
veșnicia.” Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române
„Teatrul Mic era exact ca Dinu Săraru atunci şi aşa cum e el de când se
ştie. Un teatru ambiţios, care nu voia să fie niciodată pe locul al
doilea.” D.R. Popescu