- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Lacrima

Oriunde mergea Eureka, era şi el acolo: Ander, un băiat blond şi
misterios care îi spunea că e în pericol. Acesta ştia lucruri despre
Eureka pe care fata încă nu le cunoştea, dar nu şi cel mai întunecat
secret al ei: din clipa în care îşi pierduse mama în urma unui accident
ciudat, Eureka îşi dorea să fi murit la rândul ei. Avea puţine lucruri
la care ţinea cu adevărat: doar pe prietenul ei, Brooks, şi nişte
amintiri de familie – un medalion, o piatră misterioasă şi o carte veche
despre o fată care a avut inima frântă şi a plâns atât de mult, încât a
scufundat un întreg continent sub apa mării. Dar şi Ander avea secretele
lui. Povestea devine de-a dreptul obsedantă, iar viaţa Eurekăi, mai
întunecată decât şi-ar fi închipuit vreodată.