- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Liderul haitei

La fel ca oamenii, și câinii sunt fiinţe sociale. Trăind în grupuri, ei
au nevoie de reguli pentru a se înţelege unul cu celălalt şi pentru a
trăi împreună. Pentru a supravieţui, orice grup are nevoie de un lider
respectat. Familiile au părinţi, oraşele au primari, companiile au
manageri, haitele de lupi au lideri alfa, iar câinele tău te are pe
tine. Lucrând ani întregi cu câinii, am înţeles că, dacă devii liderul
câinelui tău, te dezvoltă şi te ajută în relaţiile cu ceilalţi,
oferindu-ţi instrumentele necesare pentru a-ţi dezvolta abilităţile de
lider. Astfel, am extras şapte strategii pe care le-am învăţat din
dresaj şi pe care le-am sintetizat în această carte, strategii care îţi
vor permite să devii un lider nu doar pentru câinele tău, ci şi în
societate. A fi un lider este o stare de spirit, o atitudine. Nu are
nicio legătură cu vârsta, sexul, puterea fizică sau experienţele
trecute. Un lider bun este inteligent, are încredere în el, e motivat,
dă dovadă de compasiune, e corect şi ferm faţă de cei care au ales să-l
urmeze şi pe care îi ajută să progreseze. Această carte îşi propune să
te ajute să progresezi, să îţi dezvolţi abilităţile şi să devii un
adevărat lider. Fiecare capitol începe cu un exerciţiu din dresajul
câinilor, care te va ajuta să înţelegi cum îţi poţi îmbunătăţi
abilităţile de lider. Dacă ai un câine, te încurajez să aplici aceste
tehnici şi să observi beneficiile lor directe. În continuare, îţi voi
arăta cum se traduc tehnicile în dezvoltarea abilităţilor tale de lider,
în orice tip de grup. Cea mai bună parte a acestor strategii este că le
poţi aplica indiferent dacă ai sau nu un câine.