Macina viata, macina…

„Te trezești deodată că vioiciunea privirii ți-a cam pălit, că marile
dorințe ți s-au stins rând pe rând, că sufletul nu-ți mai tânjește decât
la liniște, că nepoții cresc întruna, iar tu scazi, scazi și nu e leac
să ții timpul în loc… Începi să conjugi aproape toate verbele la trecut,
căci viitorul s-a transformat într-o fâșie îngustă și nesigură de
spaime. […] În jurul tău secerișul de oameni e în toi și singurătatea te
strânge ca un laț. Îți numeri înfricoșat pomelnicul celor duși și te
pregătești să-i urmezi. Cine o fi alesul Nemernicei? te întrebi febril
în miezul nopții, cotropit de insomnii nevindecabile. Constați cu
lehamite că lumea și-a schimbat chipul și că tu ai devenit un intrus, un
edec de care nimeni nu are nevoie. Apar depresiile și tăcerile grele ca
o lespede de piatră, uneori și remușcările, revoltele…”
Sub acest semn al trecerii implacabile a timpului, Marian Nazat reunește
în volumul de față însemnările sale din perioada ianuarie 2021 –
decembrie 2022, conchizând: „Cine sunt eu? Un om care scrie zilnic, cine
să fiu? […] Sunt condeierul care oftează adesea: «Macină viața,
macină…»”