- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Mariatereza sunt eu!

Mariatereza sunt eu, operă de ficţiune greu de clasat, oscilând între
poem în proză şi eseu, aici având trimiteri acute, pamfletare, la
realitatea socială şi politică la zi, dincoace evadând în romanul de
dragoste narat la persoana întâi. Este, desigur, o mască afirmaţia din
titlu, care-l parafrazează pe Flaubert. Autoarea este cu totul altceva
decât melusina Mariatereza, dar undeva, în universul candorii şi al
plutirii pe visări, ele se pot suprapune totuşi. Roman elaborat, cu con
traste şi schimbări de ritm şi scriitură derutante, Mariatereza sunt eu
este opera-vapor, în care încape orice, un fel de Titanic din lumi
suprapuse, care însă nu se va scufunda niciodată pentru că este făcut
dintr-o materie subtilă, hieratică, precum aburul din care se
materializează zânele.