- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Materia intunecata

„Eşti fericit cu viaţa ta?“ Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason
Dessen le aude înainte ca masca de pe faţă să îl lase inconştient. Când
se trezeşte, descoperă că se află într-un pat mobil, înconjurat de
străini purtând costume de protecţie. Un bărbat pe care Jason nu l-a mai
întâlnit niciodată îi zâmbeşte, spunându-i: „Bine ai revenit, prietene!“
În lumea în care se trezeşte, viaţa lui Jason nu mai este însă cea pe
care o ştia. Soţia sa nu mai este soţia sa. Fiul său pare să nu se fi
născut vreodată. Iar Jason nu mai este un profesor obişnuit de fizică al
unui colegiu din Chicago, ci un geniu remarcabil ale cărui realizări
par… imposibile. Teoria sa cuantică cu privire la existenţa mai multor
lumi pare să se fi transpus într-o tehnologie complexă pentru transferul
interdimensional. Cum poate Jason să se întoarcă la familia pe care o
iubeşte? E doar un vis sau aşa arată lumea de fapt?
Răspunsul se află la capătul unei călătorii mai înspăimântătoare decât
şi-ar putea imagina cineva. O călătorie care îl va forţa să se confrunte
cu cele mai întunecate părţi ale sale, chiar dacă se află angrenat
într-o luptă cu un duşman teribil, aparent de neînvins.
Dark Matter este o poveste strălucitor dozată, pe de o parte familiară
şi profund umană, iar pe de altă parte impetuoasă şi halucinantă – un
thriller science-fiction extrem de surprinzător despre alegeri, drumuri
de neparcurs şi despre cât de departe suntem dispuşi să mergem pentru a
revendica viaţa la care visăm.