Cartea Mega-anul electoral 2024. Democrația electoralistă în România, de
Andrei Țăranu și Eugen Gabor, analizează transformările politice produse
în România în perioada 2024–2025, considerată de autori cea mai complexă
și tensionată etapă electorală din istoria postcomunistă. Volumul
urmărește desfășurarea alegerilor europarlamentare, locale, parlamentare
și prezidențiale, precum și efectele acestora asupra democrației
românești.
Autorii pornesc de la ideea că sistemul politic românesc a intrat într-o
fază de „democrație electoralistă”, în care principalul obiectiv al
partidelor a devenit câștigarea alegerilor și menținerea puterii, în
detrimentul proiectelor ideologice și al interesului public. PSD și PNL
sunt prezentate drept exemple ale unui proces de cartelizare politică,
prin care diferențele doctrinare s-au estompat, iar competiția reală a
fost înlocuită de colaborări motivate mai ales de accesul la resursele
statului.
MEGA ANUL ELECTORAL 2024 : democratia electoralista in Romania
Posted By Davvînca Diana On In NONFICTIUNE ADULTI | Comments Disabled