Kenzaburo Oe, laureat al Premiului Nobel în 1994, este recunoscut, de mai bine de trei decenii, drept unul dintre cei mai interesanţi scriitori japonezi contemporani. Un eveniment îi marchează în mod hotărâtor destinul: în 1963, devine tatăl unui copil grav handicapat şi, fiind pus în situaţia de a alege între a-l lăsa să moară sau a-l lăsa să trăiască, face o călătorie iniţiatică la Hiroshima, loc cu o puternică încărcătură simbolică. În anul următor publică romanul O experienţă p ersonală, istoria lui Bird, un intelectual frustrat, încătuşat într-o căsătorie ratată, al cărui vis este spulberat când soţia dă naştere unui copil cu un serios handicap cerebral. O experienţă autobiografică transformată într-o experienţă romanescă.
Suntem în primăvara lui 1989.Trei tineri – Noah, Joyce şi un narator neidentificat – îşi părăsescîndepărtatul ţinut de baştină, urmându-şi fiecare traseul de migraţie,asemenea unor fantastice făpturi oceanice. Ajung cu toţii în Montreal,dar pe căi diferite, drumuri de descoperire personală, presărate cugreşeli şi cu încercări, cu dezamăgiri amoroase, şi marcate deîntortocheatele încrengături ale arborelui lor […]
Neobula, cea mai dorita hetaira din Mlesiana – o celebra casa detoleranta din Atena – si una dintre cele mai influente femei ale vremii,este violata de bogatul si puternicul Anito. Acest fapt declanseaza unsir de evenimente cumplite, ale caror protagonisti sint Socrate, Platon,Aristofan, Aspasia si multe alte personaje din Atena secolului al v-leai.hr. Cind Anito […]
Un ziar local, apoi studiourile de radio şi de televiziune vor anunţa,spre finalul romanului “Amanţii” de Ion Piţoiu-Dragomir, în ce constăcheia unui secret – foarte bine păzit! – din laboratoarele subterane dela…Până atunci, însă, vor cunoaşte prototipul unui celebru personaj dinistoria dureroasă a lumii…Amanţii şi “amanţii” au o trasătură comună: pasiunea mistuitoare.Interesantele episoade, cum ar […]
Nu se întâmplă în fiecare zi să-ţi pice în mână adevăratele confesiuniale unui agent secret. Dimpotrivă, ficţiuni fanteziste sau fantasticesunt oferite de obicei drept pradă publicului credul; iată o cartefundamentală, clară, simplă şi, sperăm, neliniştitoare şi emoţionantă,instructivă şi amuzantă.Naraţiunea se înscrie în mai multe puncte cruciale din spatele istorieicontemporane: atentatul contra papei, în 1981, la […]
Corina şi Jacob au trăit întotdeauna din organizarea furturilor de operede artă. Când se consideră retraşi din meserie din cauza vârstei lorînaintate şi a lipsei de oferte, primesc o însărcinare neprevăzută dinpartea unui mexican libertin şi cu tendinţe mistice care visează săconstruiască o prismă pentru a privi chipul lui Dumnezeu. Misiunea lorconstă în a duce […]
Marilina Labruna trăieşte într-un Milano livid, populat de femei singureşi bărbaţi versaţi care profită de nevoia lor de dragoste. Ea arepatruzeci de ani şi nu e urâtă, ba mai rău, e urâţică, şi trebuie săgăsească un alt mod de a învinge.“Acest roman a restituit numeroaselor femei care se crednesemnificative, care se străduiesc să-şi creeze fericirea […]