- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Oaia alba in turma neagra. Politica de securitate aRomaniei in perioada razboiului rece

Larry Watts oferă publicului român o nouă lucrare în care analizează
evenimentele și acţiunile care au conturat politica României în anii de
confruntare dintre Est și Vest. Aici, autorul examinează demersurile
României de după moartea lui Stalin în vederea ieșirii de sub controlul
sovietic, detaliază rolul pe care l-a jucat Criza Rachetelor din Cuba în
a determina România să-și schimbe politica în domeniul dezarmării, în
1962, analizează felul în care Bucureștiul a intermediat contactele
între Washington și Hanoi în timpul Războiului din Vietnam și
explicitează modul în care și-a folosit calitatea de membru al Pactului
de la Varșovia pentru a influenţa politica Moscovei și a transforma
agenda de securitate a alianţei.