Timp de cinci secole, familia Mayfair a fost deţinătoarea unor puteri supranaturale care i-au adus o bogăţie uriaşă, dar şi nenorociri greu de imaginat. Rowan Mayfair, un strălucit neurochirurg din California, moşteneşte fără să ştie şi fără să vrea, odată cu averea familiei, şi atenţia nedorită a unei entităţi sinistre. Revenită la conacul strămoşesc din New Orleans, Rowan îl aduce înapoi din moarte pe Michael Curry, un bărbat înzestrat cu aceleaşi daruri extrasenzoriale şi care, asemenea lui Rowan şi a celor douăsprezece antecesoare ale sale, l-a zărit pe vampirul Lasher: diavol, seducător, spirit. Acum Lasher îşi doreşte cu ardoare să pătrundă pentru totdeauna în lumea muritorilor şi numai Rowan şi Michael îi pot deschide calea. Destinele lor se împletesc inexorabil şi amândoi pornesc o luptă acerbă pentru a înţelege şi distruge teribila forţă care deţine în puterea ei familia Mayfair. Volumul al doilea al trilogiei: Lasher
Moartea lipseşte se pare că… hm… s-a dus.Ceea ce conduce la acel soi de haos de care ai întotdeauna parte când unserviciu public important este întrerupt.Între timp, la o micuţă fermă de foarte departe, un străin înalt şiîntunecat se dovedeşte a fi tare iscusit la coasă. Recolta trebuiestrânsă…Dacă eşti un admirator vechi, te vei bucura […]
A noua carte a seriei Roata timpului,volumul îi prezintă pe eroul PerrinAybara și pe urmașii săi care îiurmăresc pe Shaido Aiel care și‑arăpit soția, Faile Bashere, în timp ceElayne Trakand încearcă să-i suprimepe nobilii rebeli. Perrin o caută cudisperare pe Faile. Împreună cuElyas Machera, Berelain, Profetul și o„armată” amestecată, formată din forțedisparate, el se deplasează […]
Lumea Disc, aflată la capătul îndepărtat al oricărei curbeprobabilistice, atât de aproape de destrămare încât se întâmplă, adesea,ca de dincolo de perdeaua fragilă a realităţii să se strecoare sau sădea navală felurite creaturi cărora nimeni nu le duce dorul. Teppic, fiude rege, actualmente pe cale de a-şi desăvârşi educaţia în breaslaasasinilor, în uriaşul şi mizerabilul […]
Rand al Thor, Dragonul Renăscut, încearcă din toate puterile să uneascătoate seminţiile lumii ca să se poată împotrivi Umbrei şi să pregăteascăarmatele Luminii pentru Ultima Bătălie. Dar mai sunt şi alte forţe carecaută să comande războiul împotriva Celui Întunecat.Şi cum ţinutul oamenilor se prăbuseşte în haos Rătăciţii şi slujitoriiÎntunericului plănuiesc atacul asupra Dragonului Renăscut…
De ani de zile, Breasla Alchimiştilor se străduieşte să preschimbeplumbul în aur, dar pe cât sunt de crâncene eforturile, pe atât denesemnificative rezultatele. Până când, într-o zi, o idee sălbaticăatinge mintea unuia dintre ei şi, în scurtă vremeVă invităm la clicuri – cea mai recentă modă din Ankh-Morpork. Aici veţivedea, de exemplu:“Zeii şi oameniii Spus-au […]
„Pe înălţimi, cărările sunt pavate cu pumnale.” –Proverb SeanchanRoata Timpului se învârteşte. Vârstele vin şi se duc, lăsând în urmăamintiri ce devin legende. Legenda trece încet în mit, dar până şi mitule uitat atunci când revine Vârsta care l-a creat. În a Treia Vârstă, oVârstă a Profeţiei, Lumea şi Timpul stau în balanţă. Ce a […]
POVESTEA IMPREGANTA DE O FOSFORESCENTA MELANCOLIE A INITIERII UNUI NOBIL DIN NEW ORLEANS IN TAINELE VIETII DE VAMPIR. ODISEEA VESNIC NELINISTITULUI LESTAT CONTINUA IN CELELALTE ROMANE DIN CICLUL CRONICILE VAMPIRILOR PE CARE LE VOM PUBLICA IN CURIND.