- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Ordinul negru

În Copenhaga, un incendiu ciudat petrecut într-o librărie îl aruncă pe
comandorul Gray Pierce într-o vânătoare acerbă de-a lungul a patru
continente – şi în misterul care înconjoară experimentele oribile
desfăşurate într-un laborator acum abandonat, ascuns într-un munte din
Polonia.
În Nepal, într-o mănăstire îndepărtată, călugării budişti recurg
inexplicabil la canibalism şi tortură. Lisa Cummings, tânărul doctor
care investighează atrocităţile, devine ţinta unui asasin brutal,
angajat de forţele clandestine care doresc ca întâmplarea să rămână
îngropată pentru totdeauna, iar Painter Crowe, şeful Sigma Force, începe
să prezinte semnele aceleiaşi maladii necunoscute care a afectat mintea
călugărilor. Acum numai Gray Pierce şi Sigma Force pot să-i salveze pe
cei doi şi să dezvăluie un complot care ameninţă să distrugă actuala
ordine mondială, pus la cale de un nou ordin aflat în plină ascensiune –
un coşmar care creşte în inima celui mai mare mister dintre toate:
originea vieţii.