- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Perfect barbatesc

Dacă vă întrebaţi de ce căsniciile, faptul de a fi părinte (tată) şi nu
în cele din urmă, viaţa de om adult nu sunt întotdeauna cum am visat,
aveţi în această carte un răspuns. Unul plin de haz. Unii dintre noi
s-au născut pentru a fi părinţi şi soţi, în vreme ce pentru alţii
noţiunile acestea sunt
pură teorie, sau, în cel mai bun caz, după îndelungi eforturi înţeleg
cam cum vine treaba. Eroul nostru, Michael Adams, e limpede, face parte
din ultima categorie. Când i s-a născut prima fiică, Michael s-a simţit
ca şi cum ar fi fost aruncat pentru veşnicie într-o închisoare, total
lipsit de libertate şi de celelalte plăceri ale vieţii.
Îngrozit de povara noii responsabilităţi, a găsit o modalitate de a
evada şi de a scăpa de mizeriile vieţii de om însurat şi cu copii, un
alt apartament (de burlac, evident) şi, de ce nu, o altă viaţă. Soţia
ştia, după cum probabil aţi intuit deja, că se speteşte la muncă! Se va
naşte şi cel de-al doilea copil, gluma se cam îngroaşă, iar până când
nevasta va afla de viaţa lui dublă nu e decât o chestiune de timp, sau
de nesincronizare. Când va ajunge în acest punct, Michael trebuie să
facă o alegere, are de ales între familie şi paradisul lui burlăcesc,
acolo unde putea să facă toate nebuniile, lucrurile total aiurea la care
toţi bărbaţii cu copii acasă doar puteau să viseze.