- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Piramide

Lumea Disc, aflată la capătul îndepărtat al oricărei curbe
probabilistice, atât de aproape de destrămare încât se întâmplă, adesea,
ca de dincolo de perdeaua fragilă a realităţii să se strecoare sau să
dea navală felurite creaturi cărora nimeni nu le duce dorul. Teppic, fiu
de rege, actualmente pe cale de a-şi desăvârşi educaţia în breasla
asasinilor, în uriaşul şi mizerabilul Ankh-Morpork, focar de civilizaţie
şi de corupţie, nu ştie ce-l aşteaptă odată ce se va întoarce acasă,
în… Djelybaby. Piramidele, câte morminte somptuoase, tot atâtea
depozite de vechi credinţe, mituri şi divinităţi aflate adesea în
conflict. Atenţie! Un scarabeu gigant este pe cale să devoreze soarele!