- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Sageata lui Poseidon (Seria Dirk Pitt)

Cea mai periculoasă aventură a lui Dirk Pitt de până acum, din cele 26
de romane care îl au ca erou. Încă o dovadă că, atunci când vine
vorba de romanul de aventuri, nimeni nu-l bate pe Clive Cussler.
Cea mai importantă inovație tehnologică militară americană – un submarin
de atac capabil să atingă viteze subacvatice incredibile – întâmpină o
problemă: o piesă esențială a prototipului a dispărut, iar bărbatul care
a inventat-o este mort. În același timp, mai multe vase dispar din
mijlocul oceanului, iar când reapar sunt pline de cadavre carbonizate.
Ce se petrece? Și ce legătură are asta cu un submarin italian care a
dispărut în 1943? Depinde de Dirk Pitt, directorul NUMA, și de echipa
lui să găsească un răspuns, ajutați de o frumoasă agentă NCIS și de
copiii lui Pitt, inginerul marin Dirk și oceanografa Summer. Împreună,
ei descoperă o amenințare cu mult
mai gravă decât și-ar fi putut imagina.