- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Sociologia proastei guvernari in Romania interbelica

Am trudit la redactarea şi perfecţionarea acestei lucrări timp de 10 ani
(…), din dorinţa ca România postdecembristă, care este patria mea, să
încerce să nu mai repete erorile înaintaşilor. Ştiu că acest lucru nu se
întâmplă. Dar această iluzie, de care sunt conştient, m-a determinat să
perseverez. De altfel, nu doar în ţara noastră, ci pretutindeni, aproape
nimeni nu învaţă din greşelile celorlalţi. (…) Totuşi, consider că
sacrificiul românilor care şi-au pierdut viaţa pentru integritatea
teritoriului naţional (în cele două războaie mondiale) sau pentru
libertate politică şi revenirea la democraţie (în decembrie 1989)
trebuie respectat şi omagiat, în primul rând, prin bună guvernare, lucru
de care n-am avut parte, din nefericire, aproape niciodată în istorie.