- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Treisprezece priviri diferite

„Cruzimea timpului. Nu ai niciodată destul atunci când ai nevoie de el.
Şi e întotdeauna prea mult atunci când nu ai nevoie.”

Cu fiecare roman semnat Colum McCann ni se demonstrează tot mai mult
atât peniţa creatoare a autorului ce cu măestrie aşează pe foi cuvinte
menite să se unească fluid şi să dea voce unor poveşti de viaţă cât şi
amprenta unui stil inconfundabil. Treisprezece priviri diferite se
aliniază celorlalte romane, inscripţionându-se în memoria fiecărui
cititor şi cerându-şi propriu sertar mental unde să se culcuşească,
rămânând pe timp îndelungat o lectură menită să te încânte, să te
surprindă şi, mai ales, o lectură spre care vei simţi nevoia să te
întorci.

„Măcar de ne-am putea schimba şi noi curentul propriului destin sau dacă
ne-am inversa sensul de rotaţie.”

Anii trec peste noi cu viteza luminii. Ceea ce ni se părea de o
importanţă vitală cândva, se va şterge odată cu valul de secunde,
minute, ore, zile, ani, ce vor trece peste noi. Vom rămâne cu frânturi
de amintiri şi cu valul de sentimente. Ne vom trezi răpuşi de trupul
slab ce nu ţine pasul cu sufletul veşnic tânăr şi cu mintea ce se
încăpăţânează să-şi piardă din vitalitatea tinerească, lâsându-ne
captivi în frânturi de amintiri.

„Câte ere trecuseră de atunci? Ar trebui să scrie pe ceva. Dar asta e
problema cu vârsta, nu-i aşa? Ai sentimentul, dar nu şi datele. Iar când
găseşti datele, pierzi sentimentul.”

Un judecător jovial, ce a încercat mereu să se menţină pe calea
dreptăţii, se trezeşte el însuşi victimă a nedreptăţii. Ţap ispăşitor
pentru păcatele fiului, victimă în faţa trecerii anilor, năluca a
propriilor amintiri şi trădat de propriul trup. Captiv în prezent,
refugiat în trecut, Mendelssohn îşi duce existenţa făcând slalom printre
sentimente a căror dovadă a palpabilităţii s-a pierdut în trecerea
timpului. Când bătrâneţea ne pune piedică şi ne ţine în loc, ni se
acordă şansa unei reamintiri asupra a ceea ce trebuia să fi făcut, a
reevaluărilor deciziilor neluate de-a lungul vieţii, ca mai apoi,
stingerea vieţii să ne demonstreze că oricum totul se sfârşeşte
indiferent în câte regrete ne-am termina gândul.

„Cuvântul potrivit la momentul potrivit. Orice nătărău ştie că nişte
cuvinte sofisticate pot face să strălucească orice stupizenie.”

Cât încă ne mai gândim la sfârşitul brusc al lui Mendelssohn şi la
călăul acestuia, o însoţim pe Rebecca în zbucimul ei de mamă singură, cu
un copil cu probleme, apoi pe sora Beverly spre drumul înfruntării un
coşmar ce, în ciuda trecerii anilor, nu şi-a şters din influenţă şi
teroare. Facem slalom între trecut şi prezent, încercând să ne împăcăm
şi să facem pace cu destinul. Ne lăsăm pradă acceptării faptului că
suntem ceea ce suntem, am acţionat cum am acţionat şi că singurul lucru
ce mai poate fi schimbat este momentul prezentului şi omul care suntem
acum şi aici.

„Obişnuia să considere că marea calitate a vârstei înaintate era
renunţarea la vanitate, dar acum, în prezent, bătrâneţea lui e din ce în
ce mai frapantă: pielea care atârnă, ridurile, ochii surprinşi de
propria imagine.

Anii par să nu mai sosească liniştiţi, ci dau năvală unul după altul.
Intră pe uşă ca vântul şi lasă în urmă dezastrul.”

Colum McCann este un jucător abil al cuvintelor, al amintirilor şi al
timpului. Este un creator deplin al unor poveşti inovative, desprinse
din realitate şi învăluite din măestrie. Trecutul şi prezentul se
modelează în mâinile sale într-un du-te – vino continuu ce te surprinde
şi te ţine hipnotizat mult timp după ce ai închis romanul.

„Dă-i vieţii destul timp şi asta îţi va rezolva toate problemele – chiar
şi problema supravieţuirii.”

Treisprezece priviri diferite cuprinde dansul lent al unor destine
aparent fără nici o legătură între ele. Sondând însă, vei descoperi că
poveştile tuturor se aseamănă într-un timp neschimbat şi datorită unui
destin ce nu mai poate fi alterat.

„Morţii sunt cu noi. Merg pe nesimţite în spatele nostru, însoţindu-ne
în călătoriile noastre interminabile, sunt alături de noi în micile
noastre gesturi, se ascund în umbrele noastre întunecate, ei vin cu noi
până şi în micile noastre escale pentru masa de prânz.”

Colum McCann este un autor despre care vei spune, cu fiecare roman, că
nu te mai poate surprinde şi, care, totuşi, va reuşi să o facă cu
fiecare poveste scrisă ce ţi se va infiltra ţie, cititorule, în minte şi
în suflet.

„Aşa cum un poem îşi transformă cititorul într-un complice, detectivii
devin complici la crimă. Dar, spre deosebire de poezie, nouă ne-ar
plăcea ca misterul asasinării noastre să fie complet elucidat – dacă,
desigur, aceasta este într-adevăr o crimă sau o poezie.”

PREZENTAREA TITLULUI

Autorul premiatelor romane Goana nebună a lumii şi Transatlantic ne
încântă de această dată cu o nuvelă (care dă şi numele volumului) şi
trei povestiri, ce par a transcende timpul, explorând cu gingăşie actul
scrisului şi momentul creaţiei, când personajele par pur şi simplu să se
trezească la viaţă în paginile cărţii. Consecinţe de viaţă şi de moarte
pot deriva dintr-un banal fapt cotidian, iar scriitorul explică acest
lucru într-o notă personală de la finalul volumului. Aceste povestiri au
fost terminate în 2014, în preajma unui incident petrecut în New Haven,
Connecticut, când Colum McCann a fost atacat pe o stradă, pierzându-şi
cunoştinţa. Unele dintre ele au fost scrise înainte de atac, iar altele
după aceea, într-o perioadă de puternică afectare emoţională. Scriitorul
mărturiseşte: „Uneori am impresia că ne scriem propriile vieţi în avans,
dar alteori putem doar să ne uităm în trecut. În final, totuşi, fiecare
cuvânt pe care-l scriem este autobiografic – probabil îndeosebi atunci
când încercăm să evităm ceea ce ţine de biografie”. De-a dreptul
strălucitoare din punctul de vedere al clarităţii şi al măiestriei cu
care este scrisă, această colecţie de povestiri ne aminteşte, din nou,
de ce este considerat Colum McCann unul dintre cei mai buni scriitori
contemporani.