- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Undeva in Transilvania

Al doilea roman al scriitorului Mirel Taloș, Undeva în Transilvania, a
fost lansat recent, în cadrul conferinței literare Kisufim de la
Ierusalim. Evenimentul reunește scriitori neevrei din toată lumea care
au publicat literatură cu privire la evrei și la istoria lor.

Cartea, publicată luna aceasta la editura RAO, este inspirată de
deportarea evreilor sălăjeni la Auschwitz în 1944 și urmărește
conviețuirea dintre români și evrei în două localități sălăjene, satul
Jac și orasul Șimleu-Silvaniei, de la sfârșitul anilor 30 până în 1944.
Romanul, pe care autorul îl caracterizează drept o docu-ficțiune, se
bazează pe mărturii culese de autor de la urmaşii unor protagonişti,
etnici români din satul Jac și din orașul Șimleu-Silvaniei, care au
trăit acele evenimente dramatice.

Undeva în Transilvania este un roman inspirat în întregime din fapte
reale. Mirel Taloș reconstruiește, cu personaje memorabile, firescul
conviețuirii dintre români și evrei în cele două localități sălăjene.
Războiul și ocuparea Transilvaniei de Nord de către Ungaria bulversează
o lume așezată și produce rupturi profunde, pe care autorul le descrie
mai ales prin ochii unor copii. Prietenia dintre fetița română Măriuca
și evreica Gittel este axul romanului, relația lor fiind permanent
modelată de împrejurările istorice. În primăvara anului 1944, evreii din
Sălaj sunt deportați la Auschwitz, iar romanul „Undeva în Transilvania”
 prezintă desfășurarea acestei operațiuni ca pe o smulgere din rădăcini
a acestei comunități. Sunt scene de un dramatism tulburător. Romanul
este o frântură din istoria evreilor ardeleni, o istorie tragic
împărtășită cu vecinii lor.

Romanul este prefațat de scriitorul și academicianul Nicolae Breban. El
se declară impresionat de „capacitatea literară a romancierului de a
mișca masele și de a descrie siluete distincte, ce trăiesc și se mișcă
într-un orizont extrem de turbulent, «scos din țâțâni», al istoriei
contemporane”.

„Mirel Taloș are meritul – rar, azi, într-o literatură a experimentului
și a modelor importate sau inventate «ad hoc», ce fug nu numai din
realul prezent și din istoria recentă, morală, psihică sau evenimențială
– de a înfrunta, în acest roman, o realitate pe care unii dintre noi,
supraviețuitori ai coșmarului de nu importă ce culoare politică, brună
sau roșie, am traversat-o și o purtăm în ceea ce numim memorie
destinală”, conchide Nicolae Breban. Nu în cele din urmă, profesorul
Jean Eskenasy a scris că „Undeva în Transilvania este un document
J’acuse, la loc de cinste pentru omenirea postauschwitziană.”

Reamintim că romanul de debut al lui Mirel Taloș, Colectionarul de
nuduri, a primit Premiul pentru volum de debut al Uniunii Scriitorilor
din România în 2018.