- Editura RAO - https://www.raobooks.com -

Vincent van Gogh

În spatele fiecărei opere de artă se află un artist, adică un om. Şi
nimic nu poate fi mai util pentru cunoaşterea operei decât cunoaşterea
circumstanţelor, a exigenţelor, a pasiunilor ce au determinat-o. Când
este vorba despre Van Gogh, se poate spune că această operă este în
primul rând viaţa lui. Pentru că nici un creator nu s-a dăruit atât de
total operei sale, nici un creator nu şi-a pus în joc, într-o asemenea
măsură, propria-i viaţă, ca să-şi realizeze opera. Viaţa lui Vincent
constituie procesul de creaţie a unei opere picturale ale cărei motive
şi ambiţii trec şi ele cu mult dincolo de artă. În această carte nu se
vor găsi deci nici subtile teorii ce tind să insereze acest geniu
singular. În fragilul eşafodaj al şcolilor de pictură din care se
încearcă să se clădească Istoria artelor, nici referinţe la deducţiile
savante – şi adesea arbitrare – ale psihanaliştilor. În schimb, pornind
de la fapte şi de la opere, vom încerca să-l abordăm pe Vincent van
Gogh, pe acest “nebun de pictură” ale cărui acte se explică în primul
rând, dacă nu chiar exclusiv, prin logică şi luciditate.