„Aceste pagini mai ales sunt însă supuse legilor romanului; adevărul lor adevărat este cel al romanului, nu al realităţii inspiratoare, sunt pagini de roman, deci ficţiune, deci adevăr artistic şi astfel, numai astfel pot fi considerate ca o oglindă necruţătoare a adevărului... Ar trebui să subliniez faptul că, exceptând inventatul de mine declic amoros, declanşat într-un moment de gol sufletesc în sufletul Sculptorului, fiecare rând exprimă, cu o cruzime de oglindă veneţiană, adevărul transfigurat în poveste, şi am simţit nevoia acestui adevăr, ca şi când trebuia să plătesc tributul pe care îl cer răbdarea creştină şi iertarea despovărată de resentimente.“ Dinu Săraru
„M-am împiedicat, iar găleata mi-a alunecat din mână. Chiar când maiaveam nițel să intrăm în sat. După care s-a albit totul în jur. De lalaptele ce cursese din găleată. S-a albit și mama la față. Cred că totde la lapte. Pe urmă nu mai știu decât că a venit cerul tot mai jos. Saupoate că […]
“Ultimul bal la Şarpele Roşu şi Carnavalul cătuşelor” (roman-pamflet)încheie deja faimoasa Trilogie a Ciocoilor, reluând unele personaje dinprima parte, “Ciocoii noi cu bodyguard”, şi introducând tipuri noi, darla fel de iscusit şi savuros desenate.“Dinu Săraru este cel mai mare romancier politic, de fapt, cred că estesingurul, pentru că atât din anii comunismului, cât şi din […]
Numele meu este Perry L. Crandall şi nu sunt retardat.Loterie este un roman remarcabil despre şansă şi noroc. Coeficientul deinteligenţă al lui Perry nu este prea mare, dar el nu e idiot. Bunical-a învăţat tot ce trebuia să ştie ca să supravieţuiască: l-a învăţatsă-şi noteze informaţiile pentru a nu le uita. L-a învăţat să joace […]
Un debut electrizant, în care tensiunile rasiale escaladează, pefundalul rivalităţii dintre două tinere care fac, fiecare în felul ei,istorie. La douăzeci şi şase de ani, asistenta de redacţie Nella Rogerseste singura angajată de culoare a companiei Wagner Books. Totul seschimbă atunci când intră în scenă Hazel, care, printr-o serie deîmprejurări, devine rivala de temut a […]
Sub aspect tematic, ideatic şi structural, povestirile din Ruletaromânească ţin de un amplu registru narativ, realiste sau misterioase,din lumea noastră sau din lumi posibile. E aici oingenioasă explorare de universuri afective în diverse şi imprevizibilemetamorfoze de o sugestivitate memorabilă. E o concomitenţă (şiinteracţiune) a cercetării şi intuiţiei, a veridicului şi inefabilului,prin care naraţiunile te captivează, […]
„Ţineţi în mâini o carte concentrată, ca o pastilă efervescentă. Eacapătă note energizante atunci când găseşte mediul favorabil pentru adevelopa gustul pentru cercetarea domeniului fascinant al psihiculuiuman. Eu l am invadat având curajul pe care l poate gusta doar unprofan.”Eveline PăunaMuzeul vârstelor va fi o lectură cu adevărat incitantă și subtilă, plinăde învățăminte și (aproape) […]
La un moment dat, pe când selectam materialul pentru această carte, miam dat seama că lucrez la ceva ce se opune tuturor tendințelor mondialedin ultimul deceniu. Bibliotecile trec în virtual. Magazinele, poșta,cinematograful, iubirile, jurnalul personal, publicitatea și delațiuniletrec și ele în virtual. Împinsă de la spate de criză, mass-media serefugiază în virtual. Eu însă îmi […]
Pornind de la realităţile tunisiene dedupă Revoluţia Iasomiei (2010-2011), care adat startul Primăverii Arabe, Yamen Manaiţese o poveste fermecătoare şi tulburătoare.La marginea satului Nawa, apicultorul Donduce o viaţă retrasă alături de albinele sale,departe de agitaţia vieţii contemporane. Însăcând descoperă trupurile mutilate ale „fiicelor”sale, trebuie să recunoască adevărul: trecereaneobosită a timpului l-a prins din urmă,punându-l faţă […]
Paradisul lui Queenie Malone este o poveste surprinzătoareși emoționantă, despre relațiile complicatedintre mame și fiice și magia pe care ți-o aduce o familiepe care ți-o alegi.Tilly era o fetiță căreia îi plăceau fantomele, băuturileacidulate și bisericile catolice, însă cel mai mult sălocuiascăîn Brighton, în magnificul Hotel Paradis al luiQueenie Malone, cu familia sa inadaptată, dar […]
…cuvintele ne ajută să spunem ce sunt lucrurile, dar uneori nufuncționează când vine vorba de ceea ce nu sunt. În Goana nebună a lumii, mi se schimbau ideile și sentimentele de la opagină la alta. Urmăream un anumit personaj și-i criticam fiecaredecizie în parte ca, mai apoi, să-mi îndulcesc critica și să-i daucircumstanțe atenuante. Tot […]