…cuvintele ne ajută să spunem ce sunt lucrurile, dar uneori nu
funcționează când vine vorba de ceea ce nu sunt.

În Goana nebună a lumii, mi se schimbau ideile și sentimentele de la o
pagină la alta. Urmăream un anumit personaj și-i criticam fiecare
decizie în parte ca, mai apoi, să-mi îndulcesc critica și să-i dau
circumstanțe atenuante. Tot oscilând de la un pol la altul, mă tot
întrebam: ce ar trebui să gândesc sau să simt la finalul lecturii? Tot
Goana nebună a lumii mi-a dat răspunsul, sau un răspuns că nu poate
rămâne un răspuns absolut ci măcar unul general.

Colum McCann mi-a dat el însuși răspunsul general la întrebările mele,
fiindcă Goana nebună a lumii este pe rază largă centrul de coliziune al
unor povești, al unor oameni. Un om face acrobație pe o sârmă legată
între Turnurile World Trade Center. Eu m-am gândit, citind această
istorisire: Așa, și?! Nu realizam la citirea primelor pagini ce
cuprindeau această istorisire, că povestea omului mergând pe sârmă avea
să fie punctul unde aveau să se întâlnească o varietate de oameni,
oameni care până la acea coliziune aveau să trezească în mine nenumărate
sentimente, nenumărate idei și critici. Fiindcă înainte de toate, asta
știm noi, oamenii, să facem: să-i criticăm pe ceilalți. Să le criticăm
deciziile, comportamentul, gândirea.

Pășind în povestea lui Claire, nu pot să nu mă gândesc la faptul că
suntem niște ființe pe cât de inteligente, pe atât de superficiale. Nu
putem vedea moartea cuiva drag drept același sentiment de rupere și
tristețe pentru toată lumea. Facem diferență între durerea unui om sărac
și durerea unui om bogat ca și cum banii ar putea înlocui pur și simplu
o viață. Aaaa… și-a pierdut fiul. Nu-i problemă. La câți bani are…
Superficiali. Asta suntem.

Apoi, aprofundând povestea, pășim în lumea prostituatelor, a lui Tillie
și a fiicei, Jazzlyn. Oare le vom critica sau le vom compătimi atunci
când le vom cunoaște istoria? Pășim în lumea mamelor ale căror fii au
pierit în război, a oamenilor săraci, a oamenilor bogați. Oare viața și
pierderea se simte la fel indiferent de statutul social și material? Dar
mai ales, vom păși în povestea omului ce a mers pe sârmă și vom
descoperi cum a ajuns tocmai povestea lui locul de coliziune a mulțimii.

Ce va rămâne din coliziunea lor, rămâne de descoperit în Goana nebună a
lumii, o dramă impecabil construită, o poveste a poveștilor ce te va
face să te oprești din goana ta prin viață.

Recenzie realizată de Diana Daniela Macovei - https://booknation.ro/

PREZENTAREA TITLULUI

Un elogiu închinat oraşului New York.
Cu toate că e scris într-un stil urban, alert, fără astâmpăr şi
reticenţe, şi vorbeşte despre o lume profund tehnologizată, romanul lui
ColumMcCann, Goana nebună a lumii, este, în esenţă, o rapsodie. O reţea,
elegant ţesută, de personaje din toate mediile sociale, ale căror voci,
reconstituite cu un har al autenticităţii demn de un arheolog, se
întâlnesc, aducându-şi fiecare propria poveste de viaţă, în jurul a ceea
ce a fost numit "delictul artistic al secolului XX": pe 7 august 1974,
echilibristul francez Philippe Petit a traversat ilegal, mergând pe
sârmă, spaţiul dintre cele două turnuri ale World Trade Center din New
York. O rapsodie tragi-comico-eroică, orchestrată simfonic, a metropolei
americane, dar şi, simbolic, a lumii de azi, într-o epocă neliniştită
care, privită prin ochii acestei cărţi, o prefigurează pe a noastră.