Evenimente / Știri

3 cărți despre schimbare care te vor pune pe gânduri

Iată 3 cărți care ne îndeamnă să avem mai multă încredere în puterea noastră de a face schimbări importante, punând pe primul loc lucrurile care ne ajută să ne dezvoltăm cu adevărat.  

Anul tău perfect, de Charlotte Lucas

Un domn a cărui viață se derulează după un program fix găsește o agendă în prima zi a anului. Contrar concepțiilor sale, decide să nu o ducă la biroul de Obiecte pierdute, ci să o deschidă. Agenda este completată; fiecare zi a anului care tocmai a început are un program, pe care tânarul începe să îl urmeze. Unde îl va duce acesta, ce întâlniri, ce oameni extraordinari va întâlni, va ajunge până la urmă la posesorul agendei – sunt întrebări la care cititorul află răspunsul odată cu Jonathan, unul dintre cele două personaje centrale ale cărții.

Bijuteria, de Amy Ewing – o carte pentru și despre tineri. O carte despre voința de a găsi resursele interioare pentru a face față unei vieți nedrepte.

Bijuteria, primul volum al trilogiei Oraşul solitar, descrie o societate distopică, strălucitoare, dar marcată de cruzime, trădare, violenţă. Născută și crescută în Mlaștină, Violet a fost hărăzită să devină mamă-surogat pentru casa regală a Bijuteriei. Rolul ei este acela de a da naștere copilului ducesei care a cumpărat-o la licitație, însă când ajunge în palatul acesteia, își dă seama că este condamnată la o viață fără identitate, dorință, voință.

 

Eleanor Oliphant, de Gail Honeyman – o carte despre forța noastră interioară și despre lucrurile incredibile de care suntem capabili

Eleanor Oliphant este o femeie marcată de o singurătate profundă. Trăiește în umbra unei copilării chinuitoare, pe care o neagă și o ascunde adânc, în memoria ei. Cu un curaj extraordinar, începe să îi lase pe alții să se apropie de ea și să viseze la o viață pe care credea că nu o merită. Romanul de debut al lui Gail Honeyman este emoționant și plin de compasiune, iar mesajul lui este unul luminos, plin de speranță. Dacă Eleanor Oliphant a fost capabilă să renscă, atunci noi, cei obișnuiți, putem face lucruri incredibile.

 

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

marți,
31 martie, 2020

#365decarti –„Black Beauty”, Anna Sewell

„Black Beauty este una dintre istoriile care marchează cu succes copilăria fiecărui cititor. Trecută în mai toate listele de must read, cartea dezvăluie destinul unui armăsar negru, de toată frumusețea. Naratoarea, Anna Sewell, care, apropo, a trecut în neființă la cinci luni după apariția romanului, devine o portavoce a animalului aproape totemic și ne oferă […]

luni,
30 martie, 2020

#365decarti –Nebunie în familie, William Saroyan

O vreme l-am confundat pe William Saroyan cu William Styron. Apoi am văzut The Banishment, filmul lui Andrei Zvyagintsev, ecranizarea uneia din cărţile lui şi mi-am zis că e timpul să fac ceva în acest sens. Aşa că am intrat în librărie, am luat una din cărţile lui de pe raft şi am citit primele […]

Citește toate articolele