La optsprezece luni după uciderea lui Mbwun, creatura de coşmar venită de pe platoul uitat de lume din bazinul Amazonului, oraşul e zguduit de o serie de crime comise cu sălbăticie. Victimele sunt mai ales oamenii-cârtiţă, vagabonzii care sălăşluiesc în imensul, stratificatul şi necartografiatul labirint de tuneluri şi canale de sub metropolă. Dar scandalul izbucneşte de abia după descoperirea trupului aproape descompus şi decapitat al unei tinere din lumea bună. Mephisto, cel mai cunoscut dintre liderii cârtiţelor, vrea să-i unească pe toţi locuitorii tunelurilor împotriva pericolului necunoscut, care pare să urce din Mansarda Diavolului, zonă până atunci pustie din străfundul subteranelor. În acest loc cumplit, care urmează să fie inundat de apele lacului artificial Reservoir din Central Park, pătrund Pendergast, locotenentul D'Agosta, Mephisto şi Margo Green, într-o încercare disperată de a împiedica infiltrarea apei în fluviul Hudson şi, implicit, infestarea oceanului cu liliceae mbwunensis, planta-drog a lui Mbwun, acum modificată genetic.
Octombrie 1891: Tânăra Leonie Vernier şi fratele ei Anatole părăsescParisul pentru a se retrage la Domaine de la Cade, la câţiva kilometride Carcassonne. În pădurile străvechi care înconjoară casa izolată,Leonie descoperă ruinele unui mormânt vizigot – şi este atrasă înmisterul unei crime din trecut şi al unui pachet de cărţi straniu,despre care se spune că […]
În seara zilei reginei, un prilej de sărbătoare pentru toată Olanda, înAmsterdam este ucis un băiat de paisprezece ani. Crima este atât degroaznică încât până şi cei mai căliţi dintre poliţişti sunt cutremuraţide ceea ce le este dat să vadă.Comisarul Bruno van Leeuwen, care are de luptat şi cu probleme personale– soţia sa Simone este […]
Existenta linistita a lui Cotton Malone, eroul din Mostenireatemplierilor, este data peste cam de primirea unui e-mail în care esteamenintata viata copilului sau. Cerinta necunoscutilor e imposibila: vorsa gaseasca vestigiile bibliotecii pierdute din Alexandria.Leagan de idei – istorice, filozofice, literare, stiintifice sireligioase – Biblioteca din Alexandria a fost o minune de neegalat aîntelepciunii antice. Însa […]
După ani în care a fost dat dispărut fără urmă, Asad Khalil, teroristlibian poreclit “Leul”, s-a întors la vânătoare pe continentul american,lăsând în urmă numai sânge şi cadavre. Vrea să-şi încheie socotelile cucei care-i omorâseră familia cu două decenii înainte şi să lase amintiride neşters în conştiinţa americanilor, detonând simbolic o bombă pelocul unde se […]
Proiectul Lazăr are ca scop reînvierea trupurilor celor morţi, unproiect contra naturii. Un adevărat carnagiu… N-au fost cruţaţi nicimăcar şobolanii din laborator. Decedaţii nu erau nişte persoane oarecare printre ei, doi doctori celebri, chirurgi distinşi cu Premiul Nobelpentru cercetările lor în domeniul regenerării celulelor stem, agentulspecial Clyde Bowman şi un cobai uman. Autopsia acestuia din […]