Omenirea se află în faţa celei mai mari provocări de până acum: sfârşitul erei petrolului! Markus Westermann vrea să reuşească în viaţă şi nu oriunde, ci în Statele Unite, în ţara tuturor posibilităţilor. Vrea să ajungă sus, foarte sus. Prima sa tentativă eşuează, dar apoi cunoaşte un om care susţine că poate găsi petrol acolo unde specialiştii nici măcar nu bănuiesc că ar exista vreun zăcământ. Petrol, mult petrol. Petrol pentru următorii o mie de ani. Omul cu pricina are nevoie de cineva care să-i fie manager, să-l ajute, iar persoana cea mai potrivită este Markus Westermann. Împreună răscolesc economia mondială, iar industria petrolieră întrezăreşte luminiţa de la capătul tunelului. Câştiguri de miliarde se conturează la orizont. Dar sub desertul Arabiei Saudite, cel mai mare producător de petrol din lume, se preconizează o tragedie geologică. Şi o explozie în cel mai mare port petrolier din Golful Persic blochează aprovizionarea mondială cu cea mai importantă materie primă. Când Statele Unite intervin cu forţe militare pentru a proteja sursele de petrol, lucrurile sunt pe cale să scape de sub control...
Trei crime macabre îi schimbă planurile profesorului Baker de la Universitatea Princeton aflat la Sighişoara pentru o conferinţă de istorie. Cea mai controversată figură a Europei de Est, Vlad Ţepeş, a finanţat un proiect ambiţios care avea sa schimbe faţa întregii lumi. Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiţi iniţiaţi. În […]
Proiectul Lazăr are ca scop reînvierea trupurilor celor morţi, unproiect contra naturii. Un adevărat carnagiu… N-au fost cruţaţi nicimăcar şobolanii din laborator. Decedaţii nu erau nişte persoane oarecare printre ei, doi doctori celebri, chirurgi distinşi cu Premiul Nobelpentru cercetările lor în domeniul regenerării celulelor stem, agentulspecial Clyde Bowman şi un cobai uman. Autopsia acestuia din […]
Proaspăt ales preşedinte, Jack Ryan descoperă că funcţia îl pune în faţaunor provocări fără precedent: capcane interne îl aşteaptă la fiecarepas; economia asiatică se prăbuşeşte; iar acum, la Moscova, cineva aîncercat să-l ucidă pe preşedintele SVR – fostul KGB. În Rusia situaţiaeste destul de instabilă şi fără asasinate la nivel înalt, însă maitulburătoare este identitatea […]
Toamna anului 2005. Marion trebuie să părăsească Parisul în grabă. Dacănu e de acord să dispară, urmează să moară. Paranoia e un virus căruiaîi e suficient să se transmită în bune condiţii, pentru a se dezvoltaapoi pe cont propriu. Din acel moment, Marion a început să vadă umbre îndrumul ei, indivizi care îi treceau noaptea […]