Ce faci atunci când pierzi tot ce iubeşti? Cum supravieţuieşti atunci când eşti nevoit să o iei de la capăt? Sub stelele tăcute spune povestea unei familii de refugiaţi din Afganistan, nevoită să îşi părăsească viaţa fericită din Kabul de teama talibanilor şi să se îndrepte spre un necunoscut plin de pericole, înfruntând efectele dezastruoase ale războiului şi ale dezrădăcinării. Relatarea amară a Afsanei, fiica de 15 ani a familiei, se derulează în timpul călătoriei lor cu trenul pe calea ferată transsiberiană, pe măsură ce traversează Rusia şi se îndreaptă spre un viitor nesigur. Cu ajutorul lui Napoleon, controlorul de bilete şi îngrijitorul samovarului, al romanului celui mai îndrăgit de ea, Anna Karenina, al imaginaţiei şi al familiei ei, Afsana scrie povestea vieţii lor, dar şi a călătoriei lor eroice.
Ultima capodoperă a unui scriitor talentat, care îţi taie răsuflarea…“Transatlantic” este cel mai pătrunzător roman de până acum al lui ColumMcCann.The Oprah Magazine Una dintre cele mai mari reuşite ale romanului “Transatlantic” estemodul în care – citindu-l – simţi istoria: pe cât de trecătoare, pe atâtde intimă şi cât se poate de intensă. Aceasta este […]
Berlinul de Est, 2011: reîntregirea Germaniei nu s-a mai întâmplat, EgonKrenz e de 22 de ani la putere, iar RDG e aproape de faliment. Capitala:un oraş murdar, împuţit de milioanele de motoare pe ulei ale urmaşuluiTrabantului – Phobos. Ultima şansă a socialismului: negocieri economicecu RFG şi cancelarul federal al acesteia, Oskar Lafontaine.Însă, chiar înainte de […]
Inventatorul primului ceas este pedepsit pentru că a încercat să măsoarecel mai mare dar al lui Dumnezeu. Este exilat într-o peşteră timp de maimulte secole şi obligat să asculte vocile celor care vin la el încăutarea mai multor zile, mai multor ani.În cele din urmă, cu sufletul aproape frânt, Tatăl Timp este eliberatîmpreună cu clepsidra […]
Vara anului 1969. Evie, o adolescentă în vârstă de 14 ani, duce o viaţăanostă, într-un orăşel de provincie din America, şi se străduieşte dinrăsputeri să le câştige atenţia părinţilor, care abia au divorţat. Totulse schimbă însă pentru ea atunci când o întâlneşte pe misterioasaSuzanne. Aceasta o atrage pe adolescenta în căutare de senzaţii tari înlumea […]
Când află că Simon, prietenul ei, nu mai are de trăit decât un an,Hannah, o educatoare ambiţioasă şi optimistă, decide să îi ofere „anulperfect”. Planul ei, care întâmplător îl implică şi pe Jonathan, un tippedant, disciplinat, preocupat de vânarea greșelilor celor din jur, sebazează pe identificarea lucrurilor cu adevărat importante din viaţanoastră.
“Nu am citit – şi nici nu cred că există – vreun roman apărut în Româniacomunistă mai subversiv la adresa regimului totalitar decât Drumulcenuşii de Augustin Buzura. Termenul însuşi de subversiv riscă să parănepotrivit în acest caz, căci subversivitatea presupune ascundere,evitarea confruntării directe, subminare prin aluzie şi oblicitateeventual ironică. Or, ceea ce uimeşte în paginile […]
În 30 octombrie 2015, un incendiu a mistuit un club de noapte dinBucureşti. Urmare a acestei tragedii, vieţile a 64 de tineri s-auîncheiat în mod dramatic. Printre cei morţi s-a aflat şi Valentina, otânără în vârstă de 28 de ani. Ea era perechea lui Răzvan, un băiat carea reuşit să supravieţuiască incendiului. Suferinţa iubitului ei […]
Trei femei, trei generaţii – bunica, mama şi fiica. Ele îşi spun pe rândpovestea, lecţia de viaţă, fiecare dintre ele purtând pe umeri povaratrecutului celei dinainte. Destinul lor acoperă perioada postbelică şide instaurare a comunismului, până după revoluţia din 1989 şi aniirecenţi.