Izzy nu vrea decât sa traiască ceva interesant în orașelul său amorțit. Dorința ei devine cât se poate de reala în momentul în care, ademenită de cântecul unui flaut, surioara ei, Hen, dispare în pădurea din apropierea casei. De îndată ce realizează cele întâmplate, Izzy pornește înr-o căutare disperată, ajungând la o deschizatură făcută în pamânt, prin care pătrunde, devenind, astfel, captivă pe tarâmul zânelor. Din acest moment, depinde doar de iscusința ei să-și readucă sora acasă. Iar acolo, pe tarâmul zânelor, Izzy trebuie să hotărască singură dacă acceptă să fie ajutată de un grup de prieteni care sunt, de fapt, cu toții, copii fermecați, ca sa o salveze pe Hen, pâna nu e prea târziu.
Willow e singurul om care are putereade a învinge periculoasa Biserică aÎngerilor, ai cărei membri vor face totce le stă în putinţă pentru a o distruge.Dar Willow nu e singură. Îl are alăturipe Alex, un ucigaş de îngeri foarte bineantrenat şi marea ei dragoste. Totuşi, nimicnu poate schimba faptul că tânăra epe jumătate înger, şi […]
LAUREATĂ AL PREMIULUI GOODREADS CHOICE AWARD Celaena Sardothien a revenit în regatul său, pentru a-şi duce la bunsfârşit răzbunarea şi a-şi elibera ţinutul de tiranicul rege care arăpit magia. Pentru prima dată, şi-a acceptat identitatea. Este AelinGalathynius, Regina Terassenului, însă, înainte de a redobândi tronul,trebuie să lupte. Cel de-al patrulea volum al seriei Tronul de […]
Două lumi paralele şi două fete pe care doar magia le poate aduceîmpreună. O poveste palpitantă, o aventură fantastică în caredreptatea şi adevărul înving.Halan, prințesa neputincioasă, moștenitoarea Regatului Magiei, o țarăpustie, dar dominată de magie antică puternică, nu areputeri magice. Spre deosebire de ea, Nalah, reprezentând cealaltă lume,este fata unui sticlar sărac, dar are puteri […]
Tocmai când începuseră să se obișnuiască cu evenimentele stranii careaveau loc în Gatlin, orășelul lor natal, Ethan și Lena sunt luați prinsurprindere de alte întâmplări imposibile. Roiuri de lăcuste, căldurăinsuportabilă, furtuni devastatoare iau cu asalt orășelul, în timp ceEthan și Lena se străduiesc să descifreze semnificația și consecințeleRevendicării Lenei. Dezastrele naturale afectează până și puterilesupranaturale […]
Moarte, Judecată, Rai şi Iad Acestea sunt ultimele patru lucruri care acum au devenit cinciFaceţi cunoştinţă cu Thomas Cale Cale este un amestec straniu de inocenţă rănită şi brutalitatepragmatică; este un personaj ciudat şi plin de conflicte interioare, iarpovestea este scrisă într-o manieră captivant de întunecată şi greu dedescifrat. Oare ce va alege până la […]