Evenimente / Știri

Prima lansare RAO din 2017 – Ura din ochii vulpii, Dinu Săraru

Lansarea volumului Ura din ochii vulpii va avea loc în prezența autorului, marți, 21 februarie, de la ora 11.00.

Dinu Săraru revine în atenţia publicului cu o poveste- metaforă care confirmă de ce scriitorul a fost supranumit „cel mai mare romancier politic din România“. Ura din ochii vulpii este, aşa cum dezvăluie chiar Dinu Săraru în deschiderea cărţii, romanul unei mari dezamăgiri. Cartea porneşte de la evenimente reale, pe care scriitorul le transfigurează cu bine- cunoscutul său talent, dându-le noi şi noi valențe. Astfel, cititorii au privilegiul de a fi martorii experienței trăite de autor puțin înainte și după căderea comunismului, pe vremea când era directorul Teatrului Mic.

Povestitor cu har, fin observator al naturii umane şi portretist de o mare subtilitate, Dinu Săraru face o incursiune în viața culturală a acelor vremuri și ne îngăduie să fim părtaşii unor întâmplări tulburătoare. Romanul este o meditaţie asupra condiţiei artistului, dar şi o cutremurătoare poveste despre dragoste, prietenie şi trădare.

Coperta, concepția grafică şi ilustrațiile au fost create de graficianul și sculptorul Mircia Dumitrescu.

Lansare: marți, 21 februarie, ora 11.00, Salonul Artelor din incinta hotelului Marshal Garden, etaj 5, Calea Dorobanților, nr. 50B, sector 1

Invitați: Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Ştiință din România, romancierul Ştefan Mitroi, publicistul şi prozatorul av. dr. Marian Nazat

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

marți,
31 martie, 2020

#365decarti –„Black Beauty”, Anna Sewell

„Black Beauty este una dintre istoriile care marchează cu succes copilăria fiecărui cititor. Trecută în mai toate listele de must read, cartea dezvăluie destinul unui armăsar negru, de toată frumusețea. Naratoarea, Anna Sewell, care, apropo, a trecut în neființă la cinci luni după apariția romanului, devine o portavoce a animalului aproape totemic și ne oferă […]

luni,
30 martie, 2020

#365decarti –Nebunie în familie, William Saroyan

O vreme l-am confundat pe William Saroyan cu William Styron. Apoi am văzut The Banishment, filmul lui Andrei Zvyagintsev, ecranizarea uneia din cărţile lui şi mi-am zis că e timpul să fac ceva în acest sens. Aşa că am intrat în librărie, am luat una din cărţile lui de pe raft şi am citit primele […]

Citește toate articolele