Evenimente / Știri

În lipsa președintelui, pe primul loc în preferințele publicului și în România

Lansată în acest an în Statele Unite și în Europa, prima carte de ficțiune semnată de fostul președinte al Statelor Unite și de cunoscutul autor James Patterson s-a clasat pe primele locuri în topul vânzărilor. Astfel, În lipsa președintelui s-a menținut timp de mai multe săptămâni pe primul loc în topul realizat de  New York Times, USA Today, Wall Street Journal, Indie. Un thriller politic pe care numai un fost președinte îl putea scrie, o carte în care  abilitatea unui fost președinte se împletește cu talentul unui autor de excepție, cel mai anticipat thriller al anului – titrau cele mai importante publicații la apariția cărții. „Da, În lipsa președintelui este un roman de ficțiune, un thriller politic, însă eu și James Patterson ne-am închipuit cum ar arăta trei dintre cele mai terifiante zile ale unei președinții. Un scenariu deloc imposibil,” afirma fostul președinte american la momentul lansării în Statele Unite. Publicată la jumătatea lunii octombrie în România, În lipsa președintelui i-a cucerit pe cititori, astfel încât la câteva săptămâni de la apariție cartea se află pe primul loc în topul vânzărilor Editurii RAO.   Jonathan Duncan descoperă un complot pus la cale împotriva Statelor Unite și se retrage cu o echipă formată din oameni de încredere pentru a contracara una dintre cele mai grave crize. Acesta trăiește, astfel, cele mai dificile 3 zile din mandatul său. Un terorist finanțat din surse obscure  amenință Statele Unite cu răspândirea unui virus informatic capabil să pună în pericol toate rețelele esențiale pentru funcționarea statului: electricitate, transport, furnizarea apei potabile, tranzacții financiare…

În lipsa președintelui, una dintre cărțile despre care se vorbește în acest moment în lumea întreagă, are toate datele pentru a fi ecranizată. Thrillerul îl aduce în fața cititorilor pe președintele Jonathan Duncan, care descoperă un complot pus la cale împotriva Statelor Unite și se retrage cu o echipă formată din oameni de încredere pentru a contracara una dintre cele mai grave crize. Acesta trăiește, astfel, cele mai dificile 3 zile din mandatul său. Un terorist finanțat din surse obscure  amenință Statele Unite cu răspândirea unui virus informatic capabil să pună în pericol toate rețelele esențiale pentru funcționarea statului: electricitate, transport, furnizarea apei potabile, tranzacții financiare…

 

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

marți,
31 martie, 2020

#365decarti –„Black Beauty”, Anna Sewell

„Black Beauty este una dintre istoriile care marchează cu succes copilăria fiecărui cititor. Trecută în mai toate listele de must read, cartea dezvăluie destinul unui armăsar negru, de toată frumusețea. Naratoarea, Anna Sewell, care, apropo, a trecut în neființă la cinci luni după apariția romanului, devine o portavoce a animalului aproape totemic și ne oferă […]

Citește toate articolele