În Informatorul, Lacy Stoltz a investigat un judecător corupt care a luat milioane de dolari de la un sindicat al crimei. Trei ani mai târziu, Lacy s-a săturat de munca ei și e gata de o schimbare. Apoi întâlnește o femeie misterioasă care este atât de speriată încât folosește o serie de pseudonime. Tatăl lui Jeri Crosby a fost ucis cu douăzeci de ani mai devreme, într-un caz care a rămas nerezolvat. Dar Jeri are în minte un suspect de care a devenit obsedată și pe care l-a urmărit timp de două decenii. Pe parcurs, a descoperit și alte victime. Bărbatul este genial, răbdător și întotdeauna cu un pas înaintea forțelor de ordine. El este cel mai viclean dintre toți ucigașii în serie. Are cunoștințe despre criminalistică, procedura poliției și cel mai important: cunoaște legea. Cum poate Lacy să-l urmărească, fără să devină următorul nume de pe lista lui? Lista judecătorului este cel mai surprinzător și înfricoșător roman al lui John Grisham.
Știi cui îi spui la revedere în fiecare dimineață?Mergi la birou. Îţi pregăteşti cafeaua. Îţi deschizi computerul. Jobultău: să accesezi laptopul unui infractor rus şi să găseşti dovezi căascunde identităţile a cinci agenţi bine inflitraţi, trăindu-şi viaţa cafiecare dintre noi. Ai reuşit să intri. Pe ecran îţi apar cincifotografii. Una dintre ele este a soţului […]
Robert Langdon, profesorul de simbolistică de la Harvard, se trezeşte lamiezul nopţii într-un spital. Dezorientat şi suferind din pricina uneirăni la cap, el nu-şi aminteşte nimic din ce i s-a întâmplat în ultimeletreizeci şi şase de ore, nici cum a ajuns acolo, nici de unde are acelobiect bizar pe care medicii i l-au găsit în […]
La început, părea infracţiunea perfectă prin simplitatea sa; apoi însălucrurile au luat o întorsătură periculoasă. Charlie şi Oliver Carusosunt doi fraţi care lucrează la Greene & Greene, o bancă privată atât deexclusivistă, încât trebuie să ai minimum două milioane de dolari pentrua te număra printre clienţii ei. Dar când uşa către succes li se închidebrusc […]
Deşi fictivă, cea mai mare conspiraţie din ultimii două mii de ani,subiectulthrillerului lui Dan Brown a reuşit să producă rumoare chiar şi încercurileoamenilor de ştiinţă. Codurile, subiectele religioase, istorice, dindomeniul artei şi al arhitecturii, prezente în Codul lui Da Vinci i-aufăcut chiar şi pe cei mai documentaţi cercetători să-si pună întrebăriîn legătură cu adevăruri pe […]
Dirk Pitt răspunde la un semnal de la o nava părăsită și este atras deun secret mortal al Razboiul Rece în acest thriller din cea mai binevândută serie al lui Clive Cussler, numarul 1 în New York Times.Dirk Pitt, directorul NUMA, se afla în Marea Neagra, ajutând lalocalizarea unei epave otomane pierdute, când răspundeunui mesaj […]
Maja este personajul care poate sta cu un picior în fiecare tabără:criminal cu sânge rece sau victimă? Nu este ușor să o încadrezi într-otabără anume. Îți dă motive să o antipatizezi, îți dă motive săempatizezi cu ea. Aflăm că Maja a fost implicată într-un atac armat lașcoala ei. Este singura care supraviețuiește. Nu vă grăbiți […]
Linnet Doyle este, în aparenţă, o fiinţă aproape neverosimilă, căci pare să aibă tot ceea ce-şi poate dori o femeie: frumuseţe, bogăţie, inteligenţă, farmec şi… un soţ iubitor. Când ea este însă ucisă, micul detectiv şi subtilul psiholog Hercule Poirot, aflat întâmplător în aceeaşi excursie, descoperă cu tristeţe tot vălmăşagul de interese şi de patimi […]