La momentul morții sale, în 2015, premiatul autor de bestseller Sir Terry Pratchett lucra la cea mai bună istorisire a sa de până acum - propria poveste. Creatorul seriei fenomen Lumea Disc, Terry Pratchett este cunoscut și iubit în întreaga lume pentru cărțile sale extrem de populare, umorul său satiric inteligent și umanitatea muncii sale de volutariat. Dar aceasta este doar o parte a imaginii. Înainte de moartea sa prematură, Terry își scria memoriile: povestea unui băiat căruia, la vârsta de șase ani, profesorul său i-a spus că nu va ajunge niciodată nimic și care și-a petrecut restul vieții dovedind că profesorul se înșală. Căci Terry a trăit o viață plină de realizări uimitoare: a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți și mai bine vânduți scriitori din Marea Britanie, a câștigat prestigioasa Medalie Carnegie și a fost decorat cu titlul de cavaler.
Leon Leyson avea numai 10 ani când naziştii au invadat Polonia, iarfamilia lui a fost forţată să se mute într-un ghetou din Cracovia. Cu unnoroc incredibil, perseverenţă şi curaj, Leyson reuşeşte săsupravieţuiască sadismului naziştilor. În final, generozitatea şiiscusinţa unui ofiţer german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viaţa lui Leon și pe […]
În volumul de faţă, autorul ne trece, în formă jurnalistică, prinultimii lui doi ani de vieţuit în România – „ţara în curs de dizolvare“.De la înscăunarea pe Deal a preşedintelui Klaus Iohannis („un german înlocul unui cuman“), linşarea mediatică a Elenei Udrea şi moartea„nefericiţilor“ din Clubul Colectiv (şi „mitingul prelungit şi steril“care a urmat), la […]
„Pipăi ultima filă din manuscrisul cărții Am fostcândva procuror. O corectez cu grijă, dar și cu un soide tristețe. Îmi este tare greu să mă despart de ea,după un an și jumătate în care, zi de zi, ne-amînsoțit ca doi îndrăgostiți inseparabili unul de altul.Fără să mă gândesc prea mult, mi s-a năzărit să-miașez pe […]
M-am simţit puternic legat de o naţiune care, în mod real, nu a existatniciodată. A fost o creaţie a imaginaţiei mele. Acum, abia acum,fantomele s-au risipit. Minciuna n-a mai rezistat. Îmi pare rău. Eramult mai frumoasă decât realitatea. Emil Tocaci un volum dememorialistică emoţionant prin sinceritatea lui, în care nimic nu esteficţiune. Povestea unui om […]
Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieţeiTiananmen din Beijing, Ciprian află de la ghidul său că temutul lidercomunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste,aceasta era calea pentru a obţine nemurirea. Ulterior, autorulrealizează că aproape toţi oamenii puternici au încercat să-şi găseascăpropria piatră filosofală făcând amor cu cât […]
Cartea este un jurnal literar, cu nuanţe autobiografice, în care autorulîşi prezintă copilăria, locurile unde a trăit, precum şi debuturile luica grafician în ţară, apoi în Statele Unite.
Soarta noastră, a “ţaranilor ciocoiţi” este întocmai ca a tainicilorcreştini primitivi, trăitori în mijlocul păgânătăţii (care nu era rea înîntregimea ei). Noi suntem priviţi de sus în lumea unde ne-a adussoarta, iar în lumea de unde ne tragem şi unde ni-i inima suntem priviţiori cu pizmă, ori cu batjocuri…Si cu toate acestea, noi avem o […]
Einstein spunea: „Nu încerca să fii o persoană de succes, încearcă săfii o persoană de valoare!“ Nu vreau să dau lecţii nimănui, dar, pentru mine, definiţia realizării mele ca om a fost şi ESTE aceasta: Hotărăşte-te, conturează, construieşte-ţi un VIS, un vis al tău!Aşază-l într-un plan de viaţă! Fă-ţi o listă cu lucrurile pe care […]
„Domnul acela nu era nici simbolul Gay Paree, nici mustăciosul cumonoclu care se înclină în fața doamnelor, nici tânărul dinamic de tippseudo-american. Punea dincolo de Atlantic probleme deranjante: nu seștia în ce categorie de francezi trebuie încadrat. Hm! Trebuiaînregistrat drept monument istoric.”Născut sub o stea norocoasă, în timpul acelei unice Belle Epoque,Christian Dior a avut […]
Luptătoarea completează arcul povestirii cărții Olandeza a lui RobertMatzen. Experiențele lui Hepburn din timp de război, inclusiv ucidereamembrilor familiei, supraviețuirea ei în condiții de luptă și foamete șimunca în numele Rezistenței olandeze, i‑au dat hotărârea de a deveni unambasador umanitar pentru UNICEF și neînfricarea de a aborda țăriledevastate de război din Lumea a treia în […]