„Nu erau oameni, poate diavoli sau zeițe. Calme. Agile precum artisteledecirc. Adesea trăgeau simultan cu pistoale ținute în ambele mâini. Aprigeînluptă, drepte până la capăt. Era periculos să te apropii de ele.”Acestea sunt cuvintele folosite chiar de către inamici referitor latinereleluptătoare evreice, eroinele uneia dintre cele mai importante poveștidin celde-al Doilea Război Mondial.Plină de forță […]
Această carte conţine atât etnografie, cât şi alegorie. CarlosCastaneda, sub îndrumarea lui don Juan, ne conduce spre acel momentcrepuscular, spre acea spărtură în Univers, între zi şi întuneric,într-o lume nu altfel decât a noastră, dar care aparţine cu totul alteiordini a realităţii. Ca să ajungă la ea, s-a folosit de Mescalito, şiciuperci.Dar aceasta nu este […]
Seniorul Întunecimii a răsărit și, în timp ce dezlănțuie hoarde de orcipentru a cuceri tot Pământul de Mijloc, Frodo și Sam se luptă în tărâmulsău din Mordor. Pentru a-l învinge pe Sauron, Inelul trebuie distrus înfocul Muntelui Osândei. Dar calea este imposibil de grea, iar Frodoslăbește. Inelul îi corupe pe toți cei care îl poartă, […]
FIGURA CENTRALA A ROMANULUI IDIOTUL, TINARUL PRINT LEV NIKOLAEVICI MISKIN ESTE UN EROU POZITIV PRIN EXCELENTA: UN SAMARITEAN CU SUFL ET BLIND SI GENEROS, UN “NAIV” CINSTIT, NELIPSIT DE O ANUMITA LUCIDITATE. REINTORS IN RUSIA DUPA PATRU ANI DE TRATAMENT NEUROPSIHIAT RIC INTR-UN SANATORIU ELVETIAN SI AJUNS IN VILTOAREA VIETII PETERSBURGHEZE DIN ULTIMUL SFERT DE […]
LAUREATUL PREMIULUI NOBEL NE ÎNVAȚĂ BUCURIA DIN LUCRURILE MICITânărul Peter Camenzind nu este prea lămurit ce vrea de la viață.Student la Zürich, își împarte timpul între cursuri și cârciumi, suferădin dragoste, dar și pentru pierderea unui prieten drag. Își găseșteînsă pacea interioară atunci când îl întâlnește pe Boppi, un invalid dela care reînvață ce înseamnă […]
O serie de crime misterioase la Londra, o tânără cercetătoareneînfricată şi blestemul întunecat al unei vechi zeităţi egiptene.Tânăra arheologă, Lady Sarah Kincaid este specialistă în istoriaEgiptului antic,iar rezolvarea cazurilor de crimă nu ţine chiar dedomeniul ei. Dar casa regală britanică este ameninţată de o forţă ocultăşi i se cere disperat ajutorul. Cazuri misterioase de crimă […]
Lui George Smiley i-a plăcut omul, iar acum omul este mort. Suicid. Darde ce? O scrisoare anonimă afirma că Samuel Fennan, omul de laMinisterul de Externe, fusese membru al PartiduluiComunist, în timpul studenţiei, înainte de război. Nimic foarteneobişnuit pentru generaţia sa. Smiley a făcut clar faptul că ancheta –doar ceva mai mult decât un control […]
Un album foto plin cu amintiri din primul an de viata.Ziua in care s-a nascut, sosirea acasa, progresele facute in fiecareluna, primii dintisori, primele cuvinte rostite, primii pasi, primulCraciun…
Mai 1905, trei puşti din Jefferson. Lucius Priest, în vârstă de 11 ani,este convins de Boon Hogganbeck, unul dintre angajaţii familiei sale, săfure maşina bunicului său, bancherul oraşului, şi să pornească într-ocălătorie spre Memphis. Li se alătură şi negrul Ned McCaslin, un altajutor al familiei, în această odisee eroică, pentru care nu sunt delocpregătiţi. Minunata […]


