John Grisham excelează din nou într-un thriller juridic alert și palpitant, abundând de întorsături de situație. În micul oraș Seabrook din Florida, un tânăr avocat pe nume Keith Russo este împușcat mortal în biroul său, într-o noapte în care lucra până târziu. Ucigașul nu lasă niciun indiciu și nu există martori, însă poliția ajunge să-l suspecteze pe Quincy Miller, un tânăr negru care a fost cândva clientul lui Russo. Quincy este judecat și condamnat la închisoare pe viață. Timp de douăzeci și doi de ani, el rămâne în închisoare, susținându-și nevinovăția, deși nimeni nu-l ascultă. Disperat, decide să trimită o scrisoare către Guardian Ministries – Îngerii dreptăţii, o mică organizație nonprofit condusă de avocatul Cullen Post, sperând că aceasta îi va dovedi nevinovăția. Post călătorește prin țară luptând cu nenumărate convingeri greșite, în folosul clienților uitați de sistem. În acest caz însă, el primește mult mai mult decât a negociat. Oameni puternici și nemiloși l-au ucis pe Keith Russo și nu-l doresc pe Miller exonerat. În urmă cu douăzeci și doi de ani, au ucis un avocat și nu au o problemă în a ucide încă unul.
Lacy Stoltz este investigator pentru Baroul din Florida. E avocată, nupoliţistă, iar sarcina ei este să preia cazurile care se referă laabaterile judiciare. După nouă ani în cadrul Baroului, ea își dă seamacă totuși cele mai multe probleme sunt cauzate de incompetenţă și maipuţin de corupţie. Lacy Stoltz nu s-a așteptat să nimerească în razagloanţelor. […]
Harry Bosch tocmai este detectiv particular în California. Nu-și facereclamă, nu are un birou și este foarte pretenţios atunci când își alegeclienţii – își permite, deoarece are în spate o carieră de 30 de ani cadetectiv al poliţiei din Los Angeles. Acceptă, însă, o întâlnire cu unuldintre cei mai influenţi miliardari din sudul Californiei, un […]
0,00 din 5 stele
Încarc...
49,67 RON
Notice: Undefined offset: 0 in /home/raobooks/public_html/wp-content/themes/rao/template-parts/content-books-slide.php on line 70
O bandă de hoți pune la cale un furt spectaculos dintr-o cameră devalori aflată la subsolul Bibliotecii Firestone de la UniversitateaPrinceton. Prada este neprețuită, însă universitatea a asigurat-o pentru25 de milioane de dolari. Bruce Cable este proprietarul unui magazin decarte, însă câștigă bani buni ca negustor de cărţi rare şi ediţiiprinceps, cochetând uneori cu piața […]
Litigiul este o joacă extraordinar de amuzantă, cu genul acela destrategii juridice, lovituri de teatru şi suspans care au făcut din JohnGrisham scriitorul preferat al Americii.Cei doi parteneri de la Finley&Figg deseori se autointulează o firmă deavocatură de nişă, o “firmă butique”. Butique care te duce cu gândul laşic, selectiv, prosper. Dar nu e nimic […]
Când April, cea mai bună prietenă a lui, dispare din dormitorul propriuîn miez de noapte, nimeni, nici măcar Theo Boone – care o cunoaşte maibine ca oricine – nu are vreun răspuns pentru acest mister. Cum poliţianu pare în stare să dea de capăt acestul caz, Theo trebuie să-şifolosească toate cunoştinţele juridice şi talentele de […]
oel Backman, odinioara un influent avocat din Washington si un jucatorimportant pe scena politicii americane, a fost condamnat pentruincercarea de a vinde un sistem global de spionaj prin satelit, carepoate inclina balanta fortelor mondiale. Gratiat de presedintele SUA lapresiunile CIA, Backman incepe sa fie vinat de israelieni, rusi, chinezisi sauditi – toti interesati de secretele […]
Proaspăt ieşit la pensie, Harry Bosch nu se gândeşte decât larecondiţionarea motocicletei sale Harley-Davidson. Asta, până în clipaîn care fratele său vitreg, celebrul „avocat din limuzină“ MickeyHaller, îi cere ajutorul într-un caz teribil de complicat. Clientul luiHaller, Da’Quan Foster, fost membru al unei bande de cartier, esteacuzat că a ucis cu bestialitate o femeie. Sarcina […]
UN OM NEVINOVAT VA FI EXECUTAT. ŞI NUMAI VINOVATUL ÎL POATE SALVA. În 1998, Travis Boyette a răpit, violat şi ucis o tânără foarte populară dintr-un liceu din Slone, după care i-a îngropat cadavrul astfel încât să nu fie găsit niciodată. Spre uimirea şi satisfacţia lui, poliţia şi procurorii l-au arestat şi condamnat însă pe […]